S-a pornit pe facebook (și nu numai) o adevărată vânătoare împotriva celor care au deschis conturi sau pagini care, având poza sau numele maicii Siluana, postează rugăciuni și îndemnuri spre virtute, mânați de cele mai bune intenții. Unii au adunat mii de prieteni, sau urmăritori care le citesc și le primesc din toată inima în sufletul lor. Ce e rău în asta?
Mai degrabă ar trebui să ne bucure că spiritul bucuriei și al iertării pe care maica l-a insuflat, răzbate prin vâltoarea de nonsens care macină omenirea. O așa numită HarrDelos face campanie pentru blocarea acestor conturi vorbind de regăsirea identității. Identitatea noastră ar fi bine să fie una singură: Iisus Hristos. În Biblie (Mc. 9, 38-40) spune așa:
„Şi I-a zis Ioan: Învăţătorule, am văzut pe cineva scoţând demoni în numele Tău, care nu merge după noi, şi l-am oprit, pentru că nu merge după noi. Iar Iisus a zis: Nu-l opriţi, căci nu e nimeni care, făcând vreo minune în numele Meu, să poată, degrabă, să Mă vorbească de rău. Căci cine nu este împotriva noastră este pentru noi.”
Cu onestitatea și cu înțelepciunea care cred că vă caracterizează, sper să-mi răspundeți la această întrebare și, eventual, să luați atitudine.
Cu mâhnire, dar și cu nădejde,
Zia Pieporus
Dragă Zia,
Te rog să citești mesajul pe care mi l-ai scris în fața icoanei și să-L întrebi pe Dumnezeu „Ce e rău în asta?” Eu sunt maica Siluana și nu am pagină de Facebook și nu sunt de acord să deschidă cineva o astfel de pagină în numele meu sau să folosească fotografia mea. Acolo se pot publica lucruri minunate, dar dacă nu sunt ale mele, e păcat. Eu voi răspunde la Înfricoșătoarea Judecată pentru ce spun și pentru ce fac. Eu cred că oricine poate să publice acele lucruri folositoare și poate chiar salvatoare, folosind propriul nume sau propria fotografie. Nu înțeleg de ce să facem fraudă. Da, identitatea noastră este în Iisus Hristos, dar în fața Lui ne prezentăm cu fața noastră, cu numele și chipul nostru. Citatul pe care mi-l dai este al Domnului și este vorba de Numele Lui, a cărui chemare Îl aduce pe El și activează puterea Lui. Îl rog din toată inima să te mângâie în această mâhnire și să te ajute să înțelegi ce e rău în această situație, că este ceva rău, Om drag.
Precizez că oricine poate să folosească orice am zis sau făcut eu, binecuvântez și sunt de acord cu asta. Poate să spună orice despre mine, dar nu în numele meu, să-și asume ca fiind în nume propriu. Te rog meditează la faptul că nicio intenție bună nu se poate împlini pe căi lipsite de onestitate. Din câte am înțeles, pe un astfel de cont, oamenii pun întrebări și așteaptă răspunsuri. Or eu nu-mi pot permite să las oamenii fără răspunsuri fără un motiv întemeiat și nici nu accept răspunsuri care nu vin de la mine.
Mulțumesc mult pentru acest mesaj, astfel am aflat și eu despre ce se întâmplă și îmi pare rău că nu pot lua atitudine în sensul în care așteptai tu.
Mulțumesc mult pentru înțelegere!
Cu dragoste și rugăciune,
Maica Siluana