Măicuţă Siluana,
Vă rog, încercaţi să ne faceţi să înţelegem, mai ales practic, ce înseamnă de fapt „lepădarea de sine” în zilele noastre şi, dacă este posibil, să ne daţi câteva exemple concrete din cum am putea pune în lucrare porunca lepădării de sine, pentru a urma lui Hristos.
Mulţumesc!
Draga mea Ioana,
Un specialist în ale „sinelui” spunea că sinele omului are trei straturi: un sine autentic, cu care se naște, un sine rănit care se formează prin durerile trăite de noi, mai ales în primii ani de viață, și sinele protector care cuprinde toate deprinderile pe care ni le-am format atât ca să nu mai fim răniți, cât și ca să nu mai simțim durerea rănilor deja primite. Fugim de durere prin gânduri și atitudini care ne dau iluzia mai binelui.
Dacă privim lepădarea de sine din această perspectivă, înțelegem și ce ne cere Mântuitorul când zice: Cine vrea să-mi urmeze Mie, să se lepede de sine, să-și ia crucea și să vină după Mine. Concret, ne cere să ne lepădăm de toate deprinderile, adică patimile și păcatele pe care le facem ca să ne apărăm, să ne răzbunăm sau să nu simțim durerea inerentă relațiilor omenești în starea în care suntem. Asumându-ne, însă, această durere de care încercăm să fugim, adică crucea noastră, și să-L urmăm pe El, adică să mergem acolo unde El ne dă viața Lui, sângele Lui, puterea Lui ca să biruim răul din noi și să intrăm în binele după care tânjește inima noastră.
Așadar, practic, în zilele noastre, omul se leapădă de sine ori de câte ori renunță la păcat, la patimă. Să zicem că te înfurii frecvent, desigur în mod „întemeiat”. Dacă atunci când te înfurii, jignești, ocărăști, lovești, judeci, gândești rău, cauți răzbunare și ții minte răul, ai ce lepăda. Nu poți fugi de furie, dar poți să nu faci ce îți cere ea, ce ai învățat să faci la furie. Bineînțeles, poți doar cu ajutorul lui Dumnezeu pe care îl ceri chiar în acel moment. Adică chiar în acel moment, prin chemarea lui Dumnezeu, vei fi capabilă să activezi puterea, harul pe care l-ai primit prin Sfintele Taine. Când spui Doamne, Iisuse Hristoase, simt multă furie, iată cât sunt de furioasă, Te rog, vindecă sufletul meu. Eu mă lepăd de ceea ce fac eu la furie pentru că prin asta fac rău și celorlalți și mie. Ajută-mă, Doamne, acum. Mulțumesc, Doamne!, la început nu este ușor pentru că întregul organism este obișnuit cu „dulceața” sentimentelor negative și mintea caută cu furie soluții pe care să le folosească pentru dreptate, răzbunare. Dar, răbdând aceste strigăte ale sinelui rănit care s-a obișnuit cu soluții dăunătoare, vei birui.
Cu nădejdea că răspunsul meu e destul de practic pentru tine, te îmbrățișez cu dragoste!
Maica Siluana