Săr'mâna, Maica Siluana!
Sunt cu sufletul în fundul iadului și sunt predispusă la păcat, fac unele păcate și nu regret...
Credeți că a pus stăpânire diavolul pe mine? Cum să scap, cum să mă mântuiesc? :(
Cristina
Săr'mâna, Maica Siluana!
Sunt cu sufletul în fundul iadului și sunt predispusă la păcat, fac unele păcate și nu regret...
Credeți că a pus stăpânire diavolul pe mine? Cum să scap, cum să mă mântuiesc? :(
Cristina
Draga mea Cristina,
Nu cred că diavolul a pus stăpânire pe tine în mod personal, ci prin păcatele pe care nu le regreți.
Cum să scapi? Începând să urăști păcatul. Încearcă să vezi consecințele păcatului, în afară de plăcerea care te ține în robie, și vei face un pas spre această ură sănătoasă. Apoi încearcă să înțelegi ce pierzi din cauza acestor păcate și vei dobândi și de acolo motive temeinice de ură. Apoi roagă-te, roagă-te Domnului să-ți dăruiască simțirea păcatului ca păcat și puterea de a-l urî. El, Domnul, te va mântui pentru că El este Mântuitorul nostru. Roagă-te, vorbește-I chiar în momentul păcatului, strigă la El: Doamne, uite ce fac și sunt dependentă de asta, salvează-mă, vindecă sufletul meu!
Cu mult drag și cu rugăciune,
Maica Siluana