Preascumpă Măicuță!
Dacă tot ați prelucrat atât de minunat taina aceasta a gândirii, mi-am amintit că, lucrând cu mine însămi, am observat în mine ceva mai mult decât gândurile... Este vorba de un fenomen care apare înaintea gândurilor, care nu se petrece în cap, ci în plex, dar care este înainte-mergătorul gândurilor și acțiunilor care urmează datorită acestuia. Am să depun un efort supra-omenesc pentru a vă descrie în cuvinte simple ceea ce am observat, pentru ca sfinția voastră să-și amintească și să „transcrie” în cuvinte duhovnicești acest fenomen.
Insist asupra acestui fapt pentru că e important ca oamenii să știe ce anume se petrece înlăuntrul lor, pentru că astfel își vor putea gestiona mult mai ușor și pașnic pornirile și vor fi mult mai îngăduitori și cu apropiații lor, când este cazul...
Pentru mine, observarea acestui fenomen a însemnat o adevărată răsturnare a vieții... Acesta a fost acel „bum” de care am avut atâta nevoie... Îl asemăn cu acea luptă cu Dumnezeu din care am ieșit „șchioapă” pentru a reduce puțin viteza cu care reacționam și trăiam...
Rugați-va pentru mine, Măicuța mea, să pot bâlbâi cumva ceea ce voiesc să vă spun!
Vă îmbrățișez cu dor și drag și va sărut mânuțele frânte!
Kati
Draga mea, mult dragă Kati,
Mulțumesc pentru ce-mi scrii. Fenomenul despre care vorbești - și sunt încântată că l-ai sesizat - este alcătuit din „gândurile inimii”, din simțirile inimii, din acel izvor în care se nasc gândurile - și rele, și bune. E un „fenomen” care își are originea în dorințele noastre ascunse în inimă. Alte gânduri își au originea în lucrarea rațiunii din creier, care e guvernată de intenții. De cele mai multe ori, ba chiar mai mereu, între intențiile rațiunii și dorințele inimii există un conflict sau chiar război. Foarte puțini oameni, însă, conștientizează acest război pentru că rațiunea domină conștiința înainte de purificarea ei prin asceză, rugăciune. Prin „metabolizarea harului”, când omul înaintează pe calea vindecării de patimi, prin împlinirea poruncilor și rugăciune, începe să sesizeze ambele planuri și să le armonizeze. Când tu spui că, sesizând acest fenomen, îți gestionezi mai ușor și pașnic pornirile, mărturisești prin asta că cele două planuri în tine au început să fie în armonie.
Însă, pentru omul care intenționează să renunțe la patimi, dar nu dorește să renunțe la avantajele ascunse ale lor, sesizarea fenomenului despre care vorbești este imposibilă, pentru că i-ar strica tiparele de viață. Iată ce spune Sfântul Maxim Mărturisitorul: „Căci nu este de niciun folos omorârea lucrării patimilor, dacă este încă vie în suflet dispoziția către ele”.
După cum vezi, nici mie nu mi-a fost ușor să pun în cuvinte ce-mi spui, dar nădăjduiesc că vei înțelege și vă va fi de folos și ție, și celor care vor citi.
Cu drag mult și rugăciune,
Maica Siluana