Maică Siluana,
Astăzi mi-am pus această întrebare și mi-a venit un răspuns. Astăzi, la biserică, în liniște și pace, am putut să mă rog cu milă pentru toți oamenii pe care i-am simțit că au nevoie de ajutorul lui Dumnezeu. Slavă lui Dumnezeu că am putut acest lucru! Eram într-o stare bună sufletească și puteam să mă rog pentru ei. În același timp, conștientizam că sunt plină de păcate și de neputințe. De mine cine se ocupă ca să cresc duhovnicește? Eu mă ocup de aproapele care are nevoie de rugăciunea mea, dar pentru mine cine se roagă să mă ajute Dumnezeu, dacă eu nu am starea potrivită să mă pot ruga, dacă eu nu-mi văd păcatele, dacă eu mă rog pentru alții și mă las deoparte pe mine? Sunt prea jos și am și eu nevoie de ajutorul cuiva ca să cresc.
Dumnezeu mi-a trimis răspunsul. Eu am nevoie de sfinții lui Dumnezeu. Pe ei trebuie să-i rog ca să se roage pentru mine. Ei sigur se vor ruga dacă le cer acest lucru. Pe Maica lui Dumnezeu trebuie s-o rog ca să mă ajute să cresc. Maica Domnului și sfinții îmi văd toate neputințele mele, toate greșelile mele și sunt plini de milă și dornici să mă ajute. Numai că așteaptă să fac eu primul pas, ei așteaptă să le cer să mă ajute.
Iartă-mă, Doamne că nu știu ce fac! Eu fac o mulțime de păcate din neștiință, pentru că nu m-a învățat nimeni sau pentru că nu mi s-a întipărit bine în minte ceea ce am citit, ce am auzit. Cum sunt o mulțime de oameni care fac păcate din neștiință, așa sunt și eu. Ei nu se văd pe ei, nu conștientizează păcatul, eu nu mă văd pe mine. Dacă nu conștientizezi un păcat, nu ai cum să-ți dai seama că greșești.
Iisus, când era pe cruce, a zis: „Părinte, iartă-le lor, că nu știu ce fac!” Ei chiar nu știau ce fac, nu conștientizau că greșesc. Așa nu știu ce fac nici oamenii pe care-i văd eu că greșesc, habar nu au că greșesc, pentru că nu i-a învățat nimeni. Așa și eu fac o groază de păcate de care habar n-am. Sunt nenumărate păcate pe care le conștientizez, dar pe care nu pot să nu le fac. Sunt prea împătimită, sunt prea slabă. Eu nu vreau să le fac, dar nu pot să nu le fac. Ce pot să fac în această situație? Exact același lucru ca mai înainte. Eu trebuie să cer ajutorul celui mai mare decât mine, trebuie să mă rog lui ca să mă ajute. Și cine mă poate ajuta cu siguranță? Tot Iisus Hristos, Maica lui Dumnezeu și toți sfinții. Mă pot ajuta și oamenii pământești care sunt mai înduhovniciți decât mine, dar pentru mine e mai greu să cer ajutorul lor. Nu m-am obișnuit să cer cuiva să se roage pentru mine.
Acum mi-am dat seama că eu cer permanent preoților să se roage pentru mine prin pomelnicul pe care-l dau regulat la altar. Cu ajutorul lui Dumnezeu, îmi voi face obiceiul să cer și altor oameni să se roage pentru mine.
Mulțumesc, Doamne, pentru această revărsare de gânduri, prin cuvinte!
Ca să pun început bun, încep, Maică Siluana, prin a vă ruga să vă rugați și pentru mine ca să-mi lumineze Dumnezeu mintea, să-mi văd păcatele și să-mi dea putere să nu le mai fac!
Mulțumesc din suflet pentru tot ajutorul dat!
Cu multă dragoste,
Mihaela
Fii binecuvântată, Mihaela mea!
Și să dăm slavă Domnului pentru cum ți-a luminat mintea ca să primești răspunsul cel bun.
Te rog să ai grijă de tine și să sporești binele din viața ta mulțumind din inimă Domnului pentru tot ce primești sau ai sau faci bine.
Cu drag mult și binecuvântare,
Maica Siluana