Nu este nevoie de o luptă cu suferința

Versiune tiparTrimite unui prieten

În sfârșit, am înțeles că nu se poate fără suferință, că nu este nevoie de o luptă cu suferința, că nu este nevoie să fie îndepărtată, că nu este ceva de care să ne temem. Mă temeam de suferință, mă temeam de durere, nu știam că Dumnezeu e atât de mult prezent acolo, că, de fapt, poate exista bucuria în suferință, mult mai mult poate, decât în plăcere.

Deci, cum spuneam, am înțeles că suferința trebuie primită, îmbrățișată, acceptată, e ca și cum Hristos Însuși ne-ar îmbrățișa, ne-ar mângâia, ne-ar da ajutor, putere, izbăvire și ulterior, bucurie, vindecare, curăție. Suferința nu este, de fapt, dată, cum credeam, ca o pedeapsă. Mă temeam atât de tare să nu fac ceva greșit, sau, dacă ceva nu mergea bine, sau după cum voiam, analizam cu ce am greșit și mă panicam și tulburam. Dumnezeu, în marea Sa dragoste de oameni, ne dă suferința să ne îndrepte, să ne învețe, să ne călăuzească, să ne curățească. Nu e o suferință dată ca pedeapsă, e o suferință dată ca iubire. Nu se poate fără suferință... dar ceea ce contează, ca să nu se irosească toată suferința și să nu fie nevoie să tot vină peste noi tot mai multă suferință, este felul în care o primim. Cu cât înțelegem mai repede rostul ei, cu cât Îi mulțumim mai mult lui Dumnezeu pentru toate, inclusiv pentru suferință, cu cât ne încredințăm mai repede Lui, cu totul, cu atât și izbăvirea și vindecarea și rezolvarea necazului va veni.

Cât de ușor trecem peste încercare, este în funcție de cât de mult ne predăm voii Domnului. Dacă înțelegeam mai repede, poate că mi-ar fi fost mai ușor, dar bucuria pe care o am pentru toată dragostea pe care am simțit că o are Dumnezeu față de noi toți, mi-a umplut sufletul de nădejde. Dumnezeu nu voiește pierderea nimănui, ne iubește mult mai mult decât putem noi să percepem. Nimic nu se întâmplă fără voia Lui, iar dacă El ne iubește și îngăduie să ni se întâmple un anumit lucru, atunci de ce să ne temem? Slavă Lui Dumnezeu pentru toate!

În suferință am simțit raiul pătrunzând în sufletul meu, în suferință am trăit bucuria paradisiacă încă din această viață. Trăirea a tot ceea ce ne dă Dumnezeu, cu Dumnezeu, aduce o stare continuă de bucurie, de liniște, și chiar și atunci când ne aflăm în adâncul durerii, încredințarea în Domnul, ne asigură că este dată cu un scop și că va dispărea, că se va transforma în bucurie. Neacceptarea ei, nemulțumirea, lupta, revolta, doar o amplifică, o adâncesc, o fac de nesuportat.

Doamne, mă predau Ție să mă vindeci și să mă curățești, să transformi toată suferința în bucurie, să mă naști, să înviezi sufletul meu. Doar Tu mă poți salva. Fie voia Ta întru toate! Doamne, fii binecuvântat în veac! Nimic nu putem face fără Tine, Doamne, fii cu noi și revarsă-Ți mila Ta asupra lumii Tale!

Maria

Dumnezeu să te întărească și să te mângâie mereu mai profund, mereu mai deplin!

Da, suferința când e primită ca remediu, când devine cruce acceptată, devine ușa bucuriei.

Păcat că noi, oamenii, risipim atâta suferință în zadar. Mulțumesc că ai pus în cuvine această profundă înțelegere și mulțumesc că-mi dai voie s-o împărtășesc cu cei care ne cercetează site-ul.

Cu mult drag și cu binecuvântare,
Maica Siluana