Doamne ajută!
Maică, sunt o tânără căsătorită și am un copilaș minunat de un an. Locuiesc în orașul în care s-a născut soțul. Părinții lui sunt tot aici. Ai mei sunt departe.
Prima întrebare este: Care ar trebui să fie relația noastră cu ei? Ei nu sunt în Biserică, dar sunt cei mai drăguți oameni și au încercat deja de mai bine de 2 ani să se apropie de noi, noi însă îi depărtăm (în special eu..). Nu știu de ce, dar simt că ne răpesc din libertate dacă suntem prea apropiați de ei și parcă am un nod în gât numai când mă gândesc la ei. De când o avem pe cea mică, au fost și mai atrași să se implice în viață noastră (ei au intenții bune, dar.. Nu prea îi lăsăm). A apărut invidia pe soacră-mea care, când stă cu cea mică, eu parcă simt că mi-o ia de tot. Nu știu, sunt invidioasă și încerc să mă tratez ducându-mă la spovedit, împărtășindu-mă cu binecuvântare, dar eu tot invidioasă rămân... Am încercat să caut răspuns la Sfântul Paisie când vorbește de invidie, însă invidia mea e diferită, o invidiez pentru că eu urmează să mă întorc la serviciu și ea va putea să stea cu fiica mea și va fi prezentă la toate micile ei noi reușite, primele propoziții de exemplu.. pe care eu le voi rata probabil. Sunt invidioasă și îmi pare rău. Ei simt că eu nu îi plac, vă dați seama... Și relația e tot mai rece pe zi ce trece și regret, dar nu știu cum să nu mai fiu invidioasă, cum să mă bucur de ei.. Și cum să le recâștig încrederea?!
A doua întrebare: Cum aș putea să nu mai fiu invidioasă?
A treia întrebare: Cât de apropiați putem fi cu părinții noștri ca și familie? Simt că, dacă ar fi în Biserică, mai ușor i-aș accepta. Și simt, Maică, să mă iertați, că e o povară în plus existența lor, că am griji în plus pe care mi le fac... Să mă iertați. Nu știu ce să fac cu toate sentimentele astea care nu sunt bune, cu siguranță. Aceleași sentimente le am și față de ai mei, simt că îmi pierd independența în momentul în care încerc să mă preocup și de problemele părinților, în special că simt că nu mă pot deschide în fața lor pentru că nu
sunt în Biserică.
Și ultima întrebare: Cum se împlinește porunca „cinstește-i pe părinții tăi” în cadrul unei căsnicii?
Draga mea Copilă dragă,
Relația cu socrii trebuie să fie o relație de dragoste a copilului pentru părinți pentru că prin căsătorie, nora, respectiv ginerele, devin fiică/fiu, sunt înfiați.
Faptul că tu îi respingi pe socrii tăi, mai ales că sunt atât de minunați, este un păcat, Copila mea, un păcat generat de frică, iar frica este o patimă care ne erodează viața.
Așa că, te rog, degrabă, să-i iubești pe socrii tăi ca pe părinții tăi. Să ceri această dragoste de la Dumnezeu din toată inima! Altfel, nu vei „trăi mult și bine pe pământ” cum zice Sfânta Scriptură.
Cu adevărat, relațiile noastre ne răpesc din libertate. Care libertate, Copila mea? Libertatea egoistă, libertatea de a face ce vrem noi, ce ne place nouă, ce credem noi că e bine. Aici ai nevoie să-I oferi lui Dumnezeu „jertfă vie”, renunțarea la această libertate. E foarte important, Copila mea, pentru copiii tăi, să aibă bunici și să simtă dragostea bunicilor care e diferită de dragostea părinților, dar e strict necesară, când avem bunici.
Invidia și teama ta sunt sentimente bolnave dar nu trebuie să te rușinezi de ele, ci să i le oferi lui Dumnezeu când le simți și să zici: Doamne, vindecă sufletul meu pentru că vreau să trăiesc după voia Ta, nu după pornirile mele.
Copila mea, ia gândește-te ce ar însemna să n-o ai pe această bunicuță și copila ta să rămână pe mâini străine. Te rog să te așezi în genunchi în fața icoanei Maicii Domnului și să-i mulțumești că o ai pe mama soacră, să-i ceri să te vindece de invidie și să te ajute să simți prin ea toate bucuriile pe care nu poți să le trăiești fiindcă va trebui să pleci la muncă. Să faci această rugăciune 10 minute pe seară, după aceea să faci mătănii cerând același lucru.
Așadar, de invidie te vindeci oferind-o lui Dumnezeu în momentul în care o simți. Strigă la Dumnezeu: Doamne, vindecă sufletul meu de sentimentul acesta distructiv. Făcând aceste rugăciuni și aceste schimbări lăuntrice, se va schimba și mama ta soacră și toată viața voastră.
Da, e adevărat că bunicile de multe ori fac lucruri nepotrivite sau chiar nefolositoare pentru copii. De exemplu, să le dea dulciuri nesănătoase, să înjure în fața lor, etc. Atunci și numai atunci e nevoie de fermitate, de onestitate pentru a interzice asemenea atitudini.
Draga mea Copilă, faptul că părinții voștri nu sunt în Biserică e o povară, dar e o cruce mântuitoare pentru voi. Mulțumește lui Dumnezeu că voi sunteți în Biserică și duceți-i și pe ei prin rugăciunile voastre și prin răbdarea voastră iubitoare.
Pe măsură ce vă veți apropia de părinții voștri, va fi nevoie să stabiliți anumite reguli: să faceți rugăciunea înainte de masă, copiii să spună rugăciunile, să nu vorbească de necredință în fața copiilor, să nu înjure. Dacă ei nu acceptă, atunci modificați relația, dar numai după ce ați făcut aceste propuneri cu rugăciune și dragoste. Ei au nevoie să vadă puterea pe care v-o dă Dumnezeu vouă ca să-i iubiți așa cum sunt și în același timp tăria credinței voastre și hotărârea de a nu face compromisuri. Asta îi va ajuta și pe ei și pe voi.
Cu drag mult și binecuvântare,
Maica Siluana