Cum să nu mă agăț de scârbă?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică, binecuvântați!

Încă nu înțeleg cum să nu mă agăț, de exemplu de scârbă, când vine în Liturgia iertării? Mă agăț de respirație și rugăciune, Numele Domnului, dar tot simt această scârbă. Dau imaginile care vin cu ea. Respir liniștit, dar tot este acolo, o simt.

Și această scârbă nu e sentiment autentic, cum ajung la acel sentiment autentic? Simt tristețea, durerea (mai puțin furia), dar și o rușine.

Da, scârba nu e un sentiment. E o capacitate a firii prin care respingem răul pe care avem capacitatea să-l simțim si să-l numim ca atare.

Scârba e o simțire. E o formă de ură. Ura e cealaltă față a iubirii ca putere a firii. Scârba e mai curată decât ceea ce numim noi ură, adică sentimentul acela însoțit de gânduri si dorințe distructive. Scârba nu e însoțită de gânduri și ne dă energie să respingem răul, inclusiv pe noi înșine când facem răul. Cred că e ura pe care o cere Domnul de la noi ca să ne vindecăm de rău.

Așa că te rog să accepți această scârbă și să o trăiești împreună cu Domnul. Domnul te va vindeca de rău și de sentimentele parazite de furie și rușine.

Curaj!

Maica Siluana