Când te-ai dus, m-a durut ca nu mai ești. O știam.

Și anticipam că o să mă doară și mai tare absența ta.

Uneori,durerea devenea copleșitoare și atunci simțeam.

Simțeam imensul gol lăsat de tine, simțeam deznădejdea mea,

simțeam durerea că nu mai ești și simțeam cât de mult te iubesc.

De o vreme însă, la fiecare câțiva pași mă împiedic de o durere nouă, ascuțită

care curge din nevoia de a te întreba, de a fugi la tine, de a-mi pune capul pe pieptul tău.

Dar capul meu nu se sprijină de nimic, picioarele nu fug nicăieri și întrebările rămân să apese pe umerii mei.

Iată că erai atât de mult din mine și atât de mult din mine ai murit.