Doamne, așterne tu în inimile și mintea noastră înțelesurile drepte ale cuvintelor părintelui nostru Ghelasie și dă-ne să îndrăznim să iertăm și să iubim așa cum ne ceri Tu, cu harul Tău!
Maica Siluana
,,Eu sunt Iubire de Dumnezeu ce Mântuiește O Creație Căzută. Eu sunt Iubire de Fiu Mântuitor al Părinților mei de Creație. Eu îmi Asum Păcatele Părinților mei ca pe o Cruce, Asemenea Lui Hristos care a Luat Păcatele Lumii ca se le Curățească. Eu Vreau să Fiu un Următor al Lui Hristos, vreau să Fiu un Asemănător Hristic. Ca Asemănător Hristic, Eu Sunt o Viață și un Destin Sacru, care Merită cu Adevărat să Trăiască. În Acest Destin Sacru am Datoria să Vindec Bolile Mele, care sunt Moștenire de la Părinții mei, prin care apoi voi Mântui și pe Părinții mei. În Mine Părinții mei sunt Bolnavi și Suferinzi și în Mine Părinții mei mă Roagă să le Vindec Bolile și Suferințele. Prin această Vindecare din Iubire față de ei, totodată mă Vindec pe mine, cel ce am Esența lor ca Ființă a mea.''
Avva Ghelasie Gheorghe de la Frăsinei - ,,Medicina isihastă''