De obicei, alergarea asta după distracții este un strigăt de deznădejde. Acolo e un suflet care e mort de frică, nu știe de ce trăiește, nu știe cum
să scape de spaimele lăuntrice, are probleme pe care nu și le-a rezolvat în niciun fel și atunci aleargă în zgomot, fuge de un sine de care îi e frică...
Muzică tare, divertisment...ca să uit, să uit, să nu-mi mai dau seama, se culcă sperând că uită, obosit de zgomot și de suc și de băutură, până când
deznădejdea ajunge la niște limite insuportabile. Omul sănătos face pauze, nu poate să trăiască numai în comunicare, numai în divertisment, numai în veselie,
ci e ca o inimă...