La mine este problema, Maică, nu la părinţi, nu la profesori, nu la alţi oameni

Versiune tiparTrimite unui prieten

Sărut mâna, Măicuţa mea dragă! Mi-a fost dor să vă scriu!

Cred că ce am învăţat nou în acest timp este faptul că rugăciunea nu are limite și mai ales rugăciunea pentru vrăjmaşi. E ca un balsam pentru suflet chiar dacă un colţişor din acesta se răzvrăteşte împotriva unei asemenea porunci mari și eliberatoare: iubirea de duşmani. Chiar dacă ne este imposibil, ca fapturi slabe ce suntem, cred că rugăciunea trebuie să stăruie cât mai mult pe buzele, în mintea și în sufletele noastre, altfel nu ne vom curăţi niciodată de patimi.

Ce cred eu că mă împiedică să mă împac cu viața mea, cu părinţii, cu profesorii, cu persoanele care m-au agresat?

Afirm cu tărie că lipsa credinţei în Dumnezeu și, luând-o retrospectiv, lipsa încrederii în semeni, lipsa încrederii în talanţii pe care Dumnezeu mi i-a dat și teama că aceştia nu o să fie apreciaţi de ceilalţi. Dar Dumnezeu mi-a dat să cunosc, în fracţiuni de secundă, poate, că El mă iubeşte, că aşa cum spune rugăciunea, adevăraţii duşmani ne suntem noi înşine. Acatistul Sfântului Duh spune că momentul în care Acesta se sălăşluieşte în inima noastră ne face să nu-L mai uităm niciodată, și poate, acest lucru m-a făcut să nu îmi pun capăt zilelor, demult, undeva în liceu... aşa cum mulți tineri o fac în ziua de azi. Nu trece zi în care să nu mă gândesc la ei... dacă aș putea să îi ajut, dacă aș fi în stare să îi ajut!

Mi-ar plăcea să îi ajut într-un viitor mai apropiat sau mai îndepărtat, atunci când bunul Dumnezeu mă va face să văd în ei și în mine chipul Lui Hristos!

La mine este problema, Maică, nu la părinţi, nu la profesori, nu la alţi oameni. Mă străduiesc în fiecare zi să îmi fac rugăciunile (nu din obligaţie), să nu mai judec (pentru că harul nu vine la cei ce judecă), să mă accept (pentru că sunt copilul lui Dumnezeu). Dacă eu mă voi accepta și mă voi vedea ca și copil al lui Dumnezeu atunci îi voi vedea și pe ceilalţi la fel și îi voi iubi și accepta aşa cum sunt. Și ca să cunoaştem dacă suntem chiar copii ai lui Dumnezeu cred că trebuie să ţinem seama de cuvintele Sfântului Apostol Pavel care spune că roada Duhului este curăţia, blândeţea, dragostea, îndelunga răbdare și celelalte. Dar... este greu... îmi este greu să mă deschid uneori, chiar față de Părintele meu duhovnic, care este un părinte foarte răbdător (Dumnezeu să îl binecuvânteze!). E greu, dacă nu imposibil (cum zice Părintele Rafail) războiul nevăzut cu gândurile, cu panicile, cu fricile, cu emoţiile astea inexplicabile care apar pe neaşteptate. Cu toate acestea ŞTIU că NUMAI Dumnezeu mă poate salva. Numai El poate curăța sufletul meu otrăvit de resentimente.

Încerc, pe rând, să Îi cer ajutorul în toate problemele și în acele două minute din zi care se pot transforma într-un infinit de minute să Îl rog să mă vindece, să mă facă să VĂD. De fapt, relaţia cu Dumnezeu stă la baza tuturor celorlalte relaţii pe care le avem.

Maică, vă iubesc pentru răbdarea dumneavoastră, pentru că ne ajutaţi și pentru că ne iubiţi și pe noi tinerii debusolaţi. Dumnezeu să vă răsplătească!

Doamne ajută, Măicuţa mea dragă!

A.B.

Sunt tare bucuroasă și uimită de felul în care-și lucrează fiecare sufleţel iertarea. Aici, la sesiunea şase, se despart cumva „apele” și fiecare îşi descoperă problema duhovnicească, ieşind din cuşca omului sufletesc, din cuşca psihismului rupt de har sau cu contacte sporadice și stângace cu acesta.

Da, copila mea, la noi, la fiecare este problema. Cei din jurul nostru doar ne arată care este problema noastră. Comportamentul lor care ne răneşte nu este decât o ocazie de a fi „om ca toţi oamenii”, adică robi impulsurilor și pornirilor automate, impersonale, sau „om ca Dumnezeu”, adică persoană unică, inconfundabilă și, în acelaşi timp, una cu toţi ceilalţi oameni, după porunca lui Hristos Domnul!

La această înţelegere ajungem treptat, pe măsură ce creştem duhovnicește, și numai cu ajutorul lui Dumnezeu. Și creştem duhovnicește numai dacă ne hrănim duhul cu harul prin ascultare, împlinirea poruncilor după putere, prin Sfintele Taine și rugăciune. Rugăciunea este pentru suflet, ca aerul și apa pentru trup! Rugăciunea pentru vrăjmaşi este ca o răstignire a cel puţin unui „colţişor” din sufletul nostru. Și, prin această răstignire, vine învierea! Intră în realitatea noastră, Învierea Domnului.

Da, copila mea, să ne rugăm cu lacrimi pentru toţi copiii ispitiţi de gândul sinuciderii! Chiar vă rog pe toţi cei care citiţi acest mesaj să ne rugăm împreună pentru ei, două minute pe zi, cu închinăciuni! Vă mulțumesc!

Te îmbrăţişez, A.B. drag și te aştept mai departe cu mult drag și interes.

Fii binecuvântată,

M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar