Măicuţă, Dumneavoastră vorbiţi despre altceva

Versiune tiparTrimite unui prieten

Măicuţă, Dumneavoastră vorbiţi despre altceva.

Mântuitorul, prin venirea Lui, a îndumnezeit suferinţa.

Până la El, suferinţa era doar a omului, urmarea păcatului, pedeapsa lui Dumnezeu.

De la Mântuitorul, suferinţa, necazul, e al lumii, dar El le-a chemat și pe acestea la îndumnezeire. În felul acesta, omul tot se poate îndumnezei, în întregul lui, nu doar parţial.

Măicuţă, am avut aşa, o străfulgerare, că Dumneavoastră vorbiţi despre cum putem ajunge pe lumea cealaltă chiar acum. Că nu trebuie să aşteptăm moartea fizică pentru a intra și a ne bucura de Domnul. Noi ne putem bucura aici și acum, dar la modul cel mai adevărat și autentic cu putinţă.

Doamne, ce grea sarcina v-aţi asumat! Să încercaţi să le vorbiţi oamenilor despre lumea cealaltă, vorbind cu cuvintele lor, cu cuvintele suferinţei lor.

Abia acum încep să întrevăd ce grozăvie a făcut Mântuitorul. El și-a asumat o moarte în cea mai mare umilinţă, o suferinţă de neconceput pentru noi oamenii, căci El chiar era fără păcat, iar noi nu putem suferi nici măcar necazurile păcatelor noastre, dar pe cele pe care credem că sunt pe nedrept. Și și-a asumat toate acestea chiar din dragoste pentru noi toţi, pentru ca să ne putem mântui în întregime, total. Ştiu că ce scriu aici sunt “banalităţi” în sensul că le vedem scrise peste tot, dar acum le trăiesc ca pe o revelaţie.

De aceea spuneaţi să I le dăm toate Domnului. Pentru că El chiar ştie, ca un om să le primească pe toate și să le transforme în noi. El ne înţelege ca un om care a avut cea mai mare suferinţă, mai mare de aceasta, nimeni, niciodată nu va putea avea.

El a îndumnezeit toată suferinţa noastră, și dreaptă, și nedreaptă, și jertfelnică, și umilitoare, și “gratuită” și “fără sens”. TOATĂ suferinţa. Nu mai poate exista nici o suferinţă pe lumea asta, pe care El să nu o fi răscumpărat deja.

El ne spune: “Eu am luat toate, am răscumpărat toate, de acum, voi ÎNDRĂZNIŢI!” Îndrăzniţi să intraţi în bucuria Tatălui, în Împărăţia cerurilor, în cealaltă lume.

Numai în felul acesta putem plânge cum se cuvine pentru patima Domnului, căci plânsul devine unul de bucurie și recunoştinţă pentru jertfa Lui pentru mine personal. Nu pentru o idee de jertfă. Nu mai e doar plânsul de milă, empatic, pentru necazul Lui, care e doar al Lui.

Măicuţă, v-am povestit mai demult cum capătă lucrurile o altă semnificaţie. Acum, parcă primesc și mai multă, parcă întreaga lume are un sens. SENS.

Măicuţă, Dumneavoastră nu propovăduiţi doar Bucuria, ci Împărăţia Cerurilor, dar îi spuneţi bucurie, ca să nu ne speriem noi și să nu îndrăznim apoi.

Că tot am vorbit de comparaţia aceea cu măgăruşul și cu morcovelul, Dumneavoastră ne-aţi legat bucuria în loc de morcovel, dar nu ca scop, ci ca să ne duceţi spre Împărăţie.

Doamne, ce bine cunoaşteţi omul! Ştiţi că singurul lucru care îi poate trezi cu adevărat interesul este plăcerea; apoi, ştiţi că pentru om, nu prea există diferenţă între conceptele de plăcere/ fericire/ bucurie. Și, îndreptându-l spre ceea ce crede a fi plăcere, îl aduceţi undeva unde nu credea că ar putea pătrunde vreodată, căci ştie că e slab, păcătos, îndărătnic și dornic să-și împlinească doar ale sale.

Dumnezeu să vă întărească și să vă ducă mai departe, că aţi îndrăznit să fiţi!

Sărut mâna!

Cr.

Dar vei vedea că nu sunt decât sluga cea mai netrebnică a Celui Care ne cere să facem asta de îndată ce am gustat și am văzut că este Bun! Și, să ştii, Cristina mea iubită, că nu eu mi-am asumat această sarcină, ci El, Domnul, m-a primit în povara Lui care este uşoară, și El mi-a pus pe umeri jugul Lui care este bun! Și a făcut-o atunci când am murit acceptând că sunt o cârpă lepădată, un vierme, un vas de ruşine pe care Olarul îl va arunca la gunoi! Și ştii cum am putut accepta această realitate care mă umplea de revoltă față de Olarul care mă făcuse? Descoperind, acceptând și crezând că El, Dumnezeu, este Iubire și că eu, această făptură mizerabilă de lut, am nevoie de Iubire și că m-am născut pentru o bucurie care nu se găseşte pe lumea asta! Și El a venit la mine, și m-a mângâiat, și m-a făcut din nou, și e cu mine. Acum nu sunt mai puţin netrebnică, dar sunt sluga Lui! El m-a uns cu harul Sfintelor Lui Taine în Sfânta Lui Biserică, și eu am gustat și am văzut că este Bun! Acum cred și mărturisesc asta fraţilor Lui mai mici, aşa cum mă învaţă El!

Și sunt tare, tare bucuroasă când cineva îndrăzneşte să-L audă și să meargă după El luându-și crucea lui!

Da, Cr. drag, nu putem căuta altceva decât Împărăţia Cerurilor în care se intră încă de acum și aici. Și, căutând-o, și intrând cu adevărat în ea, toate se adaugă nouă. Tot ce ne lipseşte!

Și cea mai mare bucurie a mea este când cei ce mă ascultă spun, într-o bună zi, ce i-au spus samarinenii femeii care a stat de vorbă cu Domnul la fântâna lui Iacob: acum credem pentru că noi înşine ştim că Acesta este cu adevărat Hristosul, Mântuitorul lumii!

Mulţumesc, om drag!

Cu dragoste și recunoştinţă,
M. Siluana ta

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar