Mesajul tău m-a surprins la început, făcând să-mi crească uimirea nenumăratelor motive de suferinţă pe care le pot avea oamenii. Apoi, am înţeles cât de reală este suferinţa ta şi cât de mult ne înşelăm, mulţi dintre noi, atunci când credem că dacă am fi altfel decât suntem sau am avea altceva decât avem, am fi fericiţi. În clipa de faţă îţi mulţumesc pentru mesaj, cu recunoştinţă, pentru că ne oferi o definiţie atât de precisă şi profundă a suferinţei omeneşti: neputinţa sau refuzul semenilor de a-L vedea pe Dumnezeu în noi, poate pentru neputinţa şi refuzul nostru de a-L face arătat. Întorcându-mă la întrebarea ta, însă, îmi dea seama cât de greu îţi va fi să-mi primeşti răspunsul, pentru că el se va referi numai şi numai la tine, nu şi la cei care te privesc. Tu nu eşti vinovată de invidia lor dacă nu faci nimic provocator, dacă nu afişezi în nici un fel acest dar. În acest sens va trebui să lucrezi. Un prim lucru pe care a-i putea să-l faci ar fi să te rogi mult ca Domnul să te apere de această ispită. Apoi, să-I mulţumeşti pentru dar şi să-L întrebi pe El, personal, cum să-l foloseşti ca să-i fii Lui bineplăcută. Apoi, în momentele în care te simţi privită, acoperă-te cu un gând de rugăciune şi de binecuvântare pentru cei ce o fac. Văzând nevoinţa ta, Dumnezeu îţi va da inspiraţie în fiecare moment şi vei fi ca un artist care, genial fiind, nu e preocupat de geniul său, ci de dăruirea preaplinului său de frumuseţe.

Poate că ţi-ar fi de folos să te îmbraci într-un fel în care frumuseţea trupului să fie mai puţin vizibilă. Nu ascunsă, ci doar acoperită. De mare folos îţi va fi şi atenţia cu care îţi vei privi semenii. Pentru că, privind pe cineva cu atenţie şi respect, chir şi când pare a nu le merita, îl obligăm cumva să intre în contact cu chipul lui Dumnezeu din el şi să aibă un comportament mai adecvat.

Când cineva admiră frumuseţea unui trup, va cădea uşor în ispită. Când cineva admiră frumuseţea unei feţe, nu se poate să nu tresară, dacă aceasta nu este o mască, în faţa tainei chipului uman. Iată de ce îmbrăcămintea frumoasă îi lasă omului descoperite doar faţa şi mâinile, "părţile" sale care nu şi-au pierdut caracterul strict personal.

Desigur, vei întâlni şi oameni adânc îngropaţi în patimi, la care nu vei putea ajunge, pentru că nici chiar Dumnezeu nu a ajuns încă. De aceea, învaţă să te fereşti sub acoperământul aripilor Îngerului tău păzitor şi al Măicuţei Domnului, cea mai frumoasă fiinţă omenească şi ocrotitoare a frumuseţii.

Spovedeşte-te des, împărtăşeşte-te la fel de des, roagă-te, citeşte câte puţin din Sfânta Scriptură şi bucură-te curat de darul viaţii tale. Dumnezeu va lucra.

Şi dacă încă vei mai avea necazuri, nu uita că Domnul ne învaţă: "În lume necazuri veţi avea, dar îndrăzniţi, Eu am biruit lumea!" şi, cu El şi în El, vei birui şi tu. Încearcă să primeşti orice necaz ca pe un loc de întâlnire cu El.

Bucurie sfântă,

M. Siluana