Binecuvântaţi, Măicuţă!

Am citit încă o dată cu atenţie sesiunea a şaptea. Mi-aș dori foarte mult ca, prin mila și cu ajutorul Domnului, să pot împlini acele cuvinte.

Ştiţi, Măicuţă, mi-e frică de suferinţă, instinctul de conservare îmi spune să fug de ea. Dar, în acelaşi timp, îmi dau seama că ea e cu adevărat necesară, că suferinţa morţii omului vechi va stinge suferinţa depărtării de Domnul. Atât cât mi-a fost dat să trăiesc, am văzut că suferinţa asta de care vorbeşte sesiunea a şaptea, dacă o trăieşti cu Domnul și pentru Domnul, suferinţa asta, cum ziceam, are în acel moment ascunsă în ea o bucurie enormă. De fapt, dacă reuşeşti, în clipa aceea să zici "Doamne, ajută-mă să trec prin această încercare, prin această suferinţă, îi binecuvântez pe toţi cei care îmi fac rău, Tu, Doamne, stai alături de mine și dă-mi putere, și toate să se împlinească după Voia Ta!", în clipa aceea nici nu mai simţi suferinţa, ci o dulceaţă sufletească de nedescris.

Simt teamă când mă gândesc la suferinţă, dar dacă îmi va da Domnul gândul cel bun să mă pun în mâna lui Dumnezeu în clipa aceea, n-o să-mi mai fie teamă.

Ce ciudat, întoarcerea la Domnul înseamnă să mergi împotriva tuturor instinctelor de conservare. Ca și cum ai înota împotriva curentului. Fără Domnul, ar fi nebunie. Cu Domnul, e binecuvântare și viaţă nouă.

O să mai iau sesiunea asta la citit, ca să-mi aduc mereu aminte.

Fiţi binecuvântată, Măicuţă!

Miruna