Maică Siluana,
Citeam pe site răspunsurile la întrebări şi m-am întristat la unele poveşti, pentru că mi-am reamintit câtă suferinţă este în omul care nu Îl are pe Dumnezeu! Şi când mă gândesc că sunt atâţia tineri care suferă, care au acel gol în ei şi încearcă să-l umple prin păcate, patimi... Şi în acelaşi timp nu am cuvinte şi nu ştiu cum să-I mulţumesc lui Dumnezeu că mi-a dat această minunată şansă şi mi-a umplut acel gol şi mi-a dat multă, multă bucurie!! E atât de minunat Dumnezeu! Nu îţi mai trebuie nimic când Îl ai pe EL! E adevărat că în momentele de încercări şi ispite nu te gândeşti aşa, dar măcar ştii că ai pe cineva lângă tine, că nu eşti singur! Am eu o vorbă: e greu în viaţa duhovnicească, sunt grele încercările şi ispitele... dar NU SE COMPARĂ CU BUCURIILE! Nimic de pe lumea asta nu îţi poate împlini setea, foamea, dorul de Dumnezeu!

Apoi am citi mesajul de la Kati şi tare mult m-am bucurat şi eu şi mi-a plăcut. Câte poate să facă Dumnezeu cu un om, cât poate să-l schimbe!! Şi cât de mult ar putea seminarul să o schimbe pe mama... Când am scris aceste ultime cuvinte mi-au dat lacrimile... Cât de mult aş vrea să se schimbe mama!! Şi tata! Port în mine dragostea şi recunoştinţa pentru ei, pentru tot ce au făcut pentru mine, dar nu pot să le-o arăt... Numai Dumnezeu mă poate ajuta!

Am citit şi mesajul de la Liliana şi mi-a plăcut foarte, foarte mult exemplul cu floarea şi frunzuliţele... floarea cred că e omul şi Dumnezeu e cel care se bucură de frunzuliţe şi aşteaptă să înflorească, pentru că ştie cum va fi. Aşa e?

Aţi mai spus în conferinţa de la Cluj că Dumnezeu ne spune prin fiecare fir de iarbă că ne iubeşte. Şi câte fire de iarbă sunt!

Simt o aşa mare bucurie în sufletul meu acum! Nu ştiu de ce, dar mai mult ca oricând Îl simt pe Dumnezeu aproape de mine. De fapt, dacă stau bine şi mă gândesc, de dimineaţă "m-am hotărât" că trebuie să fiu tare, să am răbdare şi să rămân neclintită în faţa ispitelor, în special în faţa cuvintelor spuse de mama, care sunt ca nişte săgeţi aruncate spre mine, care de multe ori mă rănesc foarte mult! Cred că această hotărâre a mea mi-a adus bucuria şi confirmarea că Dumnezeu va fi cu mine şi mă va întări şi îmi va da putere să îmi duc crucea! Pentru că scopul e Împărăţia Cerurilor, unde sunt bucurii de nedescris! Apropo de acest lucru, am fost acum câteva săptămâni la iarbă verde cu ASCOR-ul, şi la un moment dat am simţit nevoia să fiu singură. Am intrat în pădure şi am văzut că nu e aşa mare şi dă într-o poieniţă. Când am ajuns la poieniţă parcă am intrat în altă lume! Am început să cânt "Cuvine-se..." şi în secunda următoare am văzut nişte flori pe care le-am cules odată ca să le pun la Icoana Maicii Domnului. Parcă mi-a vorbit Maica Domnului prin asta! Apoi am văzut un fluturaş pe o frunză, apoi nişte fragi... şi aşa s-au derulat aceste evenimente în câteva secunde, dar parcă a fost o veşnicie, şi au fost parcă rupte din Rai, de o FRUMUSEŢE inexplicabilă, de o LINIŞTE, IUBIRE, PACE şi SIMPLITATE care nu se pot descrie... Dacă atunci a fost aşa frumos, cât de frumos poate fi în Rai? Poate povestind acum nu pare ceva neobişnuit, dar ce am simţit atunci nu are egal! Dumnezeu chiar mă iubeşte, ne iubeşte pe toţi şi are multe locuri în Ceruri pentru fiecare dintre păcătoşii... care se căiesc. Zicea cineva că "Sfântul e păcătosul care nu se dă bătut" sau "Raiul e plin de păcătoşi pocăiţi"!

Să ne ajute Dumnezeu să ajungem să gustăm din bucuriile Împărăţiei Cerurilor!

Doamne ajută! Multe bucurii vă doresc!!

Florina