Măicuţă, ce e cu profesorii noştri? Ieri m-a abordat un respectabil profesor de română din oraşul nostru, să-mi atragă atenţia să fiu cu ochii pe băiatul meu, că a auzit că exagerează cu biserica! Să am grijă să nu eşueze într-o instituţie atât de anacronică şi unde-şi găsesc locul doar mediocrii! Atât de mult m-a durut! El considera că religia blochează gândirea şi că are toate răspunsurile fabricate... Proful respectiv s-a smintit de-a dreptul când a auzit că băiatul are şi un duhovnic... căruia, în altă ordine de idei, eu îi sunt atât de recunoscătoare pentru tactul şi harul cu care ne-a schimbat efectiv viaţa tuturor celor din familie... Credeţi că ar trebui să am o discuţie mai vehementă cu acest personaj, care este mai de acord cu discoteca decât cu biserica la elevii săi? Având în vedere că se apropie de pensie, cred că a rămas un comunist ateu şi nici eu nu am pregătirea necesară să îl combat cu succes. Eu doar îl simt pe Dumnezeu şi încerc să citesc cât mai mult... Credeţi că ar trebui să vorbesc cu el? Şi câţi dascăli ai copiilor noştri sunt ca el...
Alina
Draga mea Alina
Greu îmi este să-ţi răspund la întrebare. Am încercat câteva fraze şi de fiecare dată am şters, pentru că orice aş fi spus suna a judecată... Doamne, Te rog, nu vreau să-l judec! El este victima acelui sistem ideologic umilitor în faţa căruia, probabil, s-a închinat mai mult decât era necesar şi acum nu mai poate întâlni nici o autoritate fără să-şi proiecteze pe ea ura de sine, spaimele şi repulsia refulate atunci când demnitatea sa murea înăbuşită. Acum vede în Dumnezeu şi în Biserică exact ce l-a învăţat ideologia partidului său, dar nu dintr-o loialitate, ci pentru că, abuzat şi umilit fiind, şi necunoscând pocăinţa și darul dumnezeiesc al iertării, acum a devenit abuzator. E legea nemiloasă a mimetismului violenţei păcătoase. Este posibil să nu fie conştient de asta, şi atunci poate părea un om cu principii şi corect şi chiar un bun profesor. Îl vom recunoaşte pe abuzator după felul în care va reacţiona în faţa oricărui "neascultător" care ar îndrăzni trăiască într-un fel care i-ar contrazice principiile personale pe care le-a pus în locul tezelor marxist-leniniste.
Dar s-ar putea să fie conştient şi să clocotească de ură împotriva celor care se salvează, care refuză să accepte că "oameni suntem" şi că ne-am născut ca să mâncăm, să tragem apa şi să murim mândri că, uite, nu mai suntem maimuţe, ci am evoluat! Sau poate e deja mort, nu-şi mai trăieşte propria viaţă, ci se lasă trăit de ea, aşa cum a "apucat"...
Nu, Alina mea, acest om nu este ateu! Un ateu are o existenţă tragică, îşi pune întrebări, suferă că nu a aflat încă ce sens are viaţa şi înţelege şi apreciază orice căutător viu întâlnit pe cale! Eu cunosc atei şi am prieteni atei şi le cunosc chinul, profunzimea şi demnitatea tragică a existenţei. Ei, în nici un caz n-ar jigni o credinţa a cuiva şi, mai ales, una care se "încăpăţânează" să dăinuie de două milenii şi este chiar leagănul culturii lui!
Ce poţi face? În primul rând să te rogi pentru el. Apoi, să-i vorbeşti, când ai ocazia, şi să-i spui că te doare felul în care vorbeşte despre ce aveţi voi mai scump şi că îi recomanzi să înveţe cel puţin regulile respectului civic!
Rugăciune, om drag! Nu ştim ce sfânt e abuzat în inima acestui om! Rugăciune şi respect pentru chipul lui Dumnezeu din el, şi curaj în comunicarea cu el. Nu-l vom converti noi prin argumente. Nici nu ar fi de dorit, ar fi o altă ideologizare. Dar nu ştim când şi cum îi va atinge Domnul o coardă a inimii sale chinuite şi ce răspuns va da!
Doamne, miluiește-ne pe noi pe toţi, lucrul Mâinilor Tale!
Iar fiului tău să-i spui că-i sărut mâna pentru că are curajul să fie credincios în aceste zile şi că-L rog pe Domnul să nu-l părăsească niciodată în anevoioasa, dar minunata sa devenire întru Domnul!
Îi sărut mâna şi părintelui vostru Duhovnic!
Cu dragoste şi respect,
M. Siluana