Dor de poem

Versiune tiparTrimite unui prieten
Maria Doina Leonte

Un râu de bucurie mi-a izvorât în suflet,
Și n-am cuvinte, Doamne, s-o fac să se reverse,
Să fac din ea o mare pe care sfântu-Ți umblet
S-atingă tandru unda ce întristarea-mi șterse.

Îmi caut printre stele cuvinte de lumină,
Să țes poeme sfinte iubirii nesfârșite...
Din razele albastre să fac un psalm ce-alină
Noi doruri, mai aprinse, în suflet tăinuite.

Cu roua dimineții aș vrea să scriu o carte
Pe file din rubinul ce trandafirii-l poartă,
Să-nmiresmez petale, pe fiecare-n parte,
Cu-atingerea de inimi ce au aceeași soartă.

Și nu găsesc cuvinte...topite-s de iubire...
Și se preling tăcute prin lacrimi fericite,
Încerc doar cu acestea să Îți șoptesc, drag Mire,
Tot freamătul iubirii din doruri liniștite...

Dar parcă nu-mi ajunge a lacrimei rostire...
E mult prea mare focul ce-mi mistuie simțirea!
Mai caut trei cuvinte...tăcere-i peste fire...
Am înțeles, Iisuse...Tăcerea-mi e Iubirea.