Cine ești?!...

Versiune tiparTrimite unui prieten
Olariu Elena

 

Nu o singură dată m-am luptat cu
morile de vânt...
îmbrăcate în hiene, noaptea după ultimul
strigăt al cucuvelei
voit să-mi taie  ramurile pline cu
poame - precum furii fecioarelor
cu candela stinsă, se întreceau
în a-și însuși roada...

Cine ești? în miez de noapte
gardul ce înconjoară grădina îl
farmă și stâlpii în care colcăie mustul
îi taie...

Fratele meu, plecat în lunga-i călătorie,
pe scară se urcă, să poată culege
ultimele mere...
Mere din gradina noastră.
Sunt atât de frumoase!...
roșii, totuna de pofticioase, stârnesc
poftă și ură...
„Să moară copacul! ziseră unii, apoi
poamele, toate, se vor stafidi...

Cine ești, de-mi tai în plină zi avântul
spre înălțimi?!...
Ce fel de gard, pui stavilă inimii
încă tinere,
de ce mai colcăie viermele urii
în frumusețea-ți?!...
Cine ești?...De ce naști atâta ură...

Pe-o ramură ciuntită
...mărul, trecut de copt, mustește plin de
viață -
întunericul
nu l-au putut desprinde de viață.