Ioana-Alina
De ce-mi doresc atâta amăgire?
Să am, să ştiu, să cer, să înmulţesc
Când totul curge spre deșertăciune
Și dacă dragoste nu dau, nimic nu sunt
În mine zace atâta viclenie…
Risipise-vor oasele mele-n zadar
De nu mă prind cu inima, s-o dau
la câini, la vipere și-n jar
Sminteală mi-e şi gândul şi pământul
Lăcaș curat aș vrea să-Ţi fiu, la infinit ..
Dar strop să curgă pe obrazul drept
Din ochiul meu secat, degeaba aștept….
Tu Împărate, mângâie uşor
Un cuget înveninat, a-l slugii dor
Spre Tine să tânjească, că-i aprins
Spre Golgota să urce-n necuprins.