Mare taină este simţirea duhovnicească! Ajungem la ea prin ascultare şi lepădare de sine în voia Domnului. Ne lăsam în Mâinile Lui, pur şi simplu, ca să ne vindece felul vechi de a fi, centrat pe simţirea senzuală şi sentimentală, şi să ne nască şi să ne crească în simţirea duhovnicească. Deja eşti pe Cale şi ai început să simţi, să-I simţi Prezenţa şi lucrarea, de vreme ce plângi de dorul Lui până la a mărturisi o durere de inimă. Această durere este începutul simţirii duhovniceşti. Este inima străpunsă de care avem nevoie pentru a "percepe" lucrarea harului în duhul nostru. Duhul nostru trăieşte în Duhul Sfânt ori de câte ori ne rugăm, ne spovedim, ne împărtăşim, citim din Sfânta Scriptură, chemăm Numele Domnului. Dar noi, egoul nostru, încă nu suntem acolo!

Curaj, răbdare şi încredere în Cel ce Îşi ţine întotdeauna făgăduinţele, dacă noi ne silim să le ţinem pe ale noastre!
Cu drag în Domnul,

M. Siluana