Stăpânul sufletului meu

Versiune tiparTrimite unui prieten
Către sufletul nimănui

Un suflet- o lumină, un mic grăunte într-o Mână Sfântă. Acum Mâna sădește grăuntele, pentru ca mai târziu acesta să rodească.
Și eu am trecut prin deznădejde, pentru că mintea mea se înalța, iar apoi a coborât prea tare. Dar minune! Într-o dimineață m-am trezit cu un sâmbure de speranță: am văzut o lumină, o fărâmă de speranță-Maica Domnului, Maicuța noastră.
Odată eram tristă.Mi-a spus cineva să nu mai fiu așa. Eu,în tristețea mea, mi-am spus:dă-mi un motiv de fericire. În clipa următoare mi-am răspuns tot eu: Dumnezeu e motivul meu de fericire, El și Maicuța Sa
O minunație de speranță, de fericire, de iubire!
Cea mai mare tristețe a mea este aceea că I-am greșit Domnului, dar nădăjduiesc în iertarea Sa. După o adâncă mare de tristețe, fericirea umple inima...
Ai căzut - ridică-te! Nu deznădăjdui!
Nu învinui pe alții pentru nimic, singurul care e de vină: TU ești vinovat!
SUFLET al NIMĂNUI, te afli într-o Mână care te ocrotește, nu deznădăjdui, continuă să speri, că ai dreptul să speri!
Mereu mi-e frica și mi-e greu
Să lupt și cad mereu legată.
Stăpân al sufletului meu
Dezleagă-mi inima încătușată!

Am crezut că sunt o floare,
Căci mereu înțep, și doare,
Am crezut că sunt o piatră,
De multe ori- o piatră rară.