Doamne ajută, Măicuţă!

Am ceva veşti, am citit de mult sesiunea a opta, dar ca de obicei mi-a luat ceva vreme să simt că l-am asimilat, măcar aşa după puţintele mele limitate!

Şi da, într-adevăr pot spune ca s-a petrecut ceva în sinea mea.

Până acum am evitat să mă vait în faţa lui Dumnezeu, ajungeam să strig tare, mai mult a deznădejde... când eram prea adânc cotropită de toate cele din jurul meu...
Aşa că, am început cu ruşine să-i dau toate! Emoţiile, gândurile, faptele!
Şi m-am surprins că de fapt abundam de regrete, invidie, durere, furie, rebeliune şi tot felul de alte emoţii şi gânduri negative, care acum parcă s-au dus...
S-a întâmplat ceva frumos: în primul rând nu m-am mai luptat aiurea cu toate câte le-am simţit, şi am simţit ca o eliberare, pe de altă parte am simţit chiar părere de rău că n-am de spus ceva frumos, numai văicăreli...
Şi urmarea a fost că am ajuns să mă iert pe mine!

Apoi încet încet au urmat momente de bucurie măruntă, pe care încercam să le spun prietenilor sau să le scriu în jurnal, şi mi-am dat seama că uit mai repede de Dumnezeu în momentele frumoase... e ca un fel de egoism... le savurez de una singură...
Dar mi-am adus aminte de El şi i le dau Lui să le transforme întru ale Sale.

Şi aşa m-am trezit cu revelaţia (schimbând sistemul de referinţă): fiecare relaţie umană, indiferent ce model ar fi, are calea ei ştiută doar de Dumnezeu şi ajunge ea la un anume moment când se stabilizează, ăla e maximul, mai mult de atât nu se poate.
Unele relaţii duc la scandaluri veşnice şi se intră într-un cerc vicios, altele, trece vreme multă până se ajunge la acceptare reciprocă şi înţelepciune, că toate-s de la Dumnezeu şi n-are sens să ne pierdem vremea făcându-ne viaţa amară unii altora...
Altele duc la o plăcere de a te vedea şi pune la curent cu persoana din când în când, şi atât.

Şi numai rar sunt unele care ajung la o stare de bine binecuvântată de Dumnezeu şi se stabilizează acolo, deşi sunt valuri şi pe acolo... Şi uite aşa, pentru prima oară în viaţa mea am înţeles şi am simţit ce înseamnă o relaţie bună stabilă!
Şi când spun relaţie mă refer la orice fel de relaţie, cu colegii, cu seful, cu copilul, cu prietenul, cu prietena, cu părinţii!

Aşa că, Doamne ajută să-mi păstrez obiceiul să-mi fac regulat analiza şi discuţia mea cu Dumnezeu să intre într-o rutină...
Şi atunci o să fiu sigură că nu mă mai îndepărtez de El, oricât de păcătoasă aş fi...
Ştiu că e acolo şi mă iubeşte, mă iartă şi mă îndrumă cu dragostea Lui imensă!

Doamne ajută!!
Şi deşi am terminat Seminarul, vă rog să-mi îngăduiţi să vă mai scriu din când în când!

Cu drag,
Amalia