Scumpă Maică,
Vă scriu din nou. Întâia dată v-am scris în toamnă, spunându-vă despre dorinţa mea ca dumneavoastră să luaţi parte la nunta prietenilor mei dragi, printr-un scurt cuvânt de Duh, sub binecuvântarea căruia să purceadă pe drumul lor împreună. Mă gândeam atunci la o înregistrare pe care să o trimiteţi, poate tot aşa prin e-mail.
Ştiu că e o îndrăzneală ce fac, dar îmi doresc tare mult asta pentru ei, mai ales văzându-i cum li se luminează ochii când vă aud numele în vreo împrejurare.
Nunta lor e acum, în 24 ianuarie… mai e puţin… poate şi pentru dumneavoastră, şi pentru noi la fel…
Eu am îndrăznit, iar de aici Dumnezeu cu voia Lui, prin dumneavoastră…
Sărut mâna şi Dumnezeu să vă păzească.
Doamne ajută!
Diana
Fetița mea iubită,
Îmi pare rău că nu știu cum și ce să fac pentru prietenii tăi în afară de a le ura să fie una în Domnul, să învețe iubirea jertfelnică, singura altoită pe Iubirea Care este Dumnezeu și să se bucure de fiecare gest al vieții lor împreună ca de un dar neașteptat de la Domnul și ca de o chemare la sfințenie! Și să-și facă loc unul altuia atât în intimitatea proprie, cât și în intimitatea cu Dumnezeu! Și să ceară de la Domnul să le descopere taina libertății și a responsabilității! Și să se bucure cu bucuria pe care nici un necaz de pe cale nu le-o poate fura!
Cu drag și prețuire,
M. Siluana