Dragă Măicuță,
Am simțit nevoia să vă scriu iar și să vă împărtășesc simțămintele și trăirile pe care le-am avut astăzi în fața icoanei Mântuitorului.
În dimineața aceasta m-am așezat la rugăciune și mi-am dat seama că aș vrea să fac cu totul altceva, aș vrea să mă reculeg, să reflectez asupra acestui post. Am stat așa liniștită, vorbind cu Sfinții și cu Fiul lui Dumnezeu. Iată ce gânduri am împărtășit: a fost un post bun, un post cu rugăciune, cu nevoință, cu bucuria de a mă simții vie, un post în care am descoperit și cunoscut o altă persoană și m-am descoperit cu uimire și pe mine. Dar în toată dorința mea de vindecare, am avut o dorință ascunsă, care mi se descoperea din când în când, să intru și eu în Împărăția lui Dumnezeu, să-L cunosc pe Dumnezeu. Și mă tot întrebam de ce Dumnezeu Se ține departe de mine sau eu Îl țin departe de mine. Iar în dimineața aceasta L-am îmbrățișat pe Iisus, de fapt a fost o îmbrățișare reciprocă, am simțit că ne-am îmbrățișat amândoi și am plâns cu duioșie și înțelegere. L-am îmbrățișat pe Iisus ca prieten și ca Dumnezeu. Părintele Rafail Noica spune că Biserica este acolo unde omul se întâlnește cu Dumnezeu. Și unde credeți că m-am întâlnit eu cu Dumnezeu? În durerea pe care am trăit-o. Am conștientizat zilele acestea durerea ca pe o răstignire pe cruce pentru iubire. M-am coborât în mine și așa am văzut acolo, m-am văzut răstignită de un prieten drag, iar eu am acceptat durerea aceea, am trăit-o pentru iubirea pe care i-o purtam…
Și astăzi am avut această deschidere: că noi ne răstignim unii pe alții, din răutate sau din inimile noastre rănite. Problema este cum trăim răstignirea pentru celălalt. Dacă o trăim așa cum a trăit-o Iisus, că doar iubirea pentru noi L-a ținut pe Cruce, atunci sufletul celuilalt va vibra și el la această iubire și va începe să întrezărească lumina.
Și iată că Îi spunem Domnului Iisus: Dragul meu Iisus, în seara aceasta o să Te naști, în seara aceasta Tu vii la cei pe care îi iubești, deși știi că tot aceștia Te vor și răstigni, și totuși pentru iubirea pe care ne-o porți, ne lași să Te cunoaștem și să ne veselim în lumina Feței Tale și, o minune, ne MÂNTUIEȘTI.
Așa că, Măicuță dragă, am vrut să împărtășesc cu dumneavoastră bucuria acestei îmbrățișări cu Hristos, pentru că vă simt în această îmbrățișare.
Vă sărut mâna!
Copilul rănit
Draga mea Copilă,
Iată, multe ai învățat despre iubire, trăind în fața Domnului durerea ta. Durerea e o poartă, o ușă a Bisericii ca loc de vindecare și Înviere. Prin ea putem intra în Biserică, dar și ieși. Putem trânti pur și simplu ușa în „nasul Mântuitului”, dezamăgiți că nu face, deși poate, ce dorește sufletul nostru mai tare atunci!
E minunat că tu ai întredeschis-o și ai făcut un pas înăuntru. Curaj! Când te vei hotărî să intri, vei descoperi că iubirea ta e dătătoare de viață, chiar dacă celălalt nu va vibra la ea! Nu asta trebuie să urmărim, ci doar să fim cu Împăratul, în Împărăție și să credem în făgăduința Lui, că restul se adaugă nouă! Altfel, copila mea iubită, până la urmă tot vom fi dezamăgiți dacă vom încerca mereu și mereu să punem în acel „restul” exact dorințele noastre.
O, dacă am accepta că noi nu știm ce ne trebuie, că numai Domnul știe „ce avem noi nevoie” cu adevărat și am căuta doar Împărăția făcând voia Lui, poruncile Lui!
Și vezi tu, copil iubit, cum se schimbă cei ce vor să facă asta, cei ce fac asta, indiferent de cât de mult doare?
Cu dragoste și recunoștință pentru dragoste,
M. Siluana