Am înţeles Taina Libertăţii

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne ajută!
Cu bucurie am citit acest Seminar, sunt atât de profunde cuvintele părintelui Simeon.
Îmi aduc aminte că acum doi ani, când m-am întâlnit prima oară cu acest Seminar, citisem scrisoarea unei fete care îl făcuse, și mesajul ei era al unei fete libere, eliberate de păcatul împotrivirii la suferința rânduită de Dumnezeu. Am fost invidioasă pe ea, și v-am trimis un mesaj în care v-am spus că tare aș vrea să simt și eu cum simțea ea, iar dumneavoastră mi-ați spus că ea a făcut Seminarul cu hărnicie și seriozitate, de aceea simțea ceea ce simțea.
Ce minunat, Dumnezeu va ridica suferința după ce aceasta își va face lucrul. Mi-e ciudă pe mine, căci simt că de multe ori sunt ca o insectă care încearcă să fugă de ac, dar în final tot este ajunsă de suferință. Și ce minune se întâmplă în mine când aleg să sufăr, primesc o alinare sufletească așa mare! Mi-e ciudă pentru că este o frică pe care nu o conștientizez întotdeauna, adică trebuie să lupt în fiecare zi, până ce se va statornici în mine hotărârea cea bună.
Am trecut de partea în care-L luam la „răspundere” pe Dumnezeu pentru ceea ce s-a întâmplat în viața mea. Am înțeles Taina Libertății, în sesiunea aceasta a șaptea este așa de frumos explicată! Mă bucur că voi avea un răspuns pentru cei ce mă întreabă, de ce Dumnezeu nu intervine să oprească toate nenorocirile care se întâmplă pe acest pământ: ca oamenii să înțeleagă ce înseamnă să trăiești fără Dumnezeu, să înțeleagă că Dumnezeu face schimbarea în interiorul omului, nu în exterior, să înțeleagă că Dumnezeu nu e un tonomat pentru dorințele noaste egoiste.
Cu bucurie și dragoste,
Andra

Dacă ai putea tu să simți bucuria mea! Îți sunt așa de recunoscătoare că ai fost și tu harnică și că ai ajuns la acest moment de înțelegere!
Da, îți sunt recunoscătoare că n-ai abandonat lupta, că nu te-ai oprit când eu mă opream cu răspunsurile, că nu te-ai supărat că răspunsurile mele sunt scurte și pline de greșeli de dactilografiere din cauza vitezei… Și mai ales, că m-ai primit cu dragostea și cu rugăciunea mea în durerile și revoltele tale și că acum mă faci părtașă bucuriei tale!
Te îmbrățișez cu recunoștință și drag și te aștept mereu.
Cu dragoste,
M. Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar