Tot pentru Adela

Versiune tiparTrimite unui prieten

Pentru Adela

Scriu la repezeală... băiețelul meu de nouă luni urlă să mă joc cu el...
Nu mi-am mântuit soțul, nici pe mine, doar Dumnezeu cu mila Lui o poate face, dar l-am făcut să meargă la biserică, să se spovedească și să se împărtășească.
Credeam în Dumnezeu, dar nu trăiam creștinește. Nici nu știam ce-i aia. Soțul meu nici nu credea, motiv pentru care îmi era rușine să spun că eu cred... oarecum.
Am locuit împreună un timp destul de lung, apoi ne-am căsătorit. Soțul meu lucra la o firmă de publicitate, unde avea un șef, șeful cel mare, american, cu tatăl român plecat în America de la vârsta de 24 ani și mama franțuzoaică. Acest șef ne-a fost naș la cununie. Tatăl lui era pe atunci consulul român la Boston... dau detaliile aceste ca să înțelegi importanța personajelor, noi fiind niște artiști foarte modești ca nivel social. Acești oameni sunt foarte credincioși, lucru care ne-a pus pe gânduri... iar pe mine m-a ajutat să nu-mi mai fie rușine cu credința mea. Pe soțul meu tot nu-l interesa Dumnezeu, dar nu-l deranja foarte tare când vorbeam despre El. Eu în schimb, am început să-L caut și să citesc cărți religioase, apoi îi povesteam ce m-a impresionat. Era o lume total nouă și nu mă puteam abține să nu-i povestesc... îi povesteam cum i-aș povesti un film sau o carte laică, lucru pe care obișnuiam să-l fac. Am citit apoi Sfântul Ioan Gură de Aur Omilii la Facerea și banggggg... s-a făcut lumină în mintea mea. Am înțeles logica lucrurilor și nu mi-a mai fost deloc greu să citesc Vechiul Testament, pe care nu reușeam să-l înțeleg deloc, și mă și plictisea cumplit.
Nu știu dacă înțelegi ce vreau să spun... Ortodoxia este logică, și când o înțelegi nu mai ai cum să nu crezi... deja începi să vezi, să auzi... trebuie să citești cât mai mult, să-i dai exemple de oameni pe care îi este mai greu să-i conteste: Dan Puric, Rafail Noica. Am aflat de curând că Sfinții Simeon și Sava au fost regele Serbiei și fiul său. Povestește-i despre sfinți erudiți, care știau toată cultura timpului ca să poată susține ceea ce spun: Sfântul Ierarh Vasile, Sfântul Ierarh Ioan Gură de Aur, Sfânta Muceniță Ecaterina și mulți alții. Și eu aveam o dilemă la început, nu știam pe cine să cred; sfinții sau filozofii... și l-am întrebat pe Iisus Hristos (așa cum ne-a învățat Maica pe site, și pe care o iubesc foarte mult și-i sărut picioarele): Doamne, pe cine să cred, căci mie mi se pare că și ăla are dreptate, și ăla, și ăla, dar teoriile se bat cap în cap… spune-mi, pe cine să cred? Știi ce mi-a spus Mântuitorul?! Acela (filozoful) când a murit a mirosit a hoit, iar acesta (sfântul) miroase a mir, stă într-o biserică și face minuni. Acum tu ești liberă să crezi pe cine vrei.
De atunci nu m-am mai îndoit niciodată de ceea ce scriu Sfinții Părinți, și în timp am simțit și practic adevărul spus de ei. De atunci îmi vine foarte greu să mai citesc cărți laice, nu știu dacă este bine asta!
Măicuță dragă, dacă considerați că poate fi de folos, postați-l.
Dumnezeu să vă dea putere și mulți ani cu sănătate, că mare nevoie avem de dumneavoastră.
S.

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar