La mulți ani, Măicuța mea dragă!

Citeam pe site, cineva spunea cât de mult s-a schimbat în anul ce-a trecut. Cred că mulți ne-am schimbat. Țin minte, acum câțiva ani (trei-patru), îmi era tare frică să nu-mi petrec singură Crăciunul, Anul Nou. Nimic nu mi se părea mai trist, și eram fericită că uite Crăciunul a trecut și n-am fost singură (relație care nu dura prea mult de fapt). În acest an era prevăzut să merg împreună cu prietenii mei la o petrecere romanească de Revelion, însă ei s-au răzgândit. În loc de întristare, o tainică bucurie am simțit în suflet: o să stau acasă și-o să mă pot ruga în liniște. Așteptam să fiu singură, să plece băieții mei la petrecere. Băiatul meu mă tot îndemna să mă duc și eu undeva, sau să chem la mine pe cineva... nu cred că mă credea că-s bine așa și că-mi place. N-am deschis televizorul de loc, și nu m-am simțit singură. Nu mai sunt singură, Măicuță. Meditând eu la asta, că nu mă simt singură, un alt gând zice: „Nu te simți singură, dar toată treaba, tot singură ești s-o faci!”. Noroc că mi-am adus aminte: nici măcar nu-i adevărat. Înainte de sărbători, într-una din zile eram așa de debusolată, dar am zis: „Doamne Iisuse, ajuta-mă să-mi pot termina treaba, că tare mult am!”. Am avut timp și să-mi spăl pereții și ușile, pe lângă restul treburilor programate. Problema e că nu știu eu să-L rog, să-L aduc tot timpul lângă mine. Azi am fost la biserică... în ziua de ANUL NOU n-am mai fost cred, de când eram copil. În timpul unei rugăciuni a părintelui am înțeles că Iisus are mare milă de noi, că ne invită să ne vindece, nu a venit să ne numere greșelile și să ne pedepsească. Teoretic o știam eu, însă acum am simțit, am înțeles asta.
La un moment dat anul trecut, vă spuneam c-aș fi vrut să mă lichefiez la rădăcina unui copac. Zâmbesc acum, și-mi ajunge să-mi plec genunchii în fața unei icoane. Slavă lui Dumnezeu pentru toate! Mă bucur că am început să descopăr dimensiunea duhovnicească a vieții.
Rugați-vă, Măicuța mea, să nu rămân pe loc. E începutul, știu. Îmi simt sufletul murdar și necurat, fără să știu măcar să dau un nume la toate necurățiile. Într-o zi m-am rugat „Doamne, dă-mi să-mi văd păcatele mele!”. Însă m-a cuprins frica... dureros trebuie să fie să-ți vezi toată murdăria! Și-atunci zic: „Dă-mi, Doamne, curaj, să-mi pot vedea păcatele și să le lepăd!”.
Și-n timpul ăsta ispite. Aș vrea să vă spun ce-am visat într-o noapte: că Măicuța Sfântă dintr-un tablou sau statuie, nu mai știu, a scos limba la mine. În altă noapte am visat că am intrat în cameră și crucea era oblică pe perete, am îndreptat-o, iar Iisus din icoană a râs de mine. N-am nici o îndoială de unde vin visele astea. Poate m-a marcat faptul că o femeie (o cunosc doar din vedere) a făcut o depresie gravă, e în spital, aude voci ce-o strigă. O prietenă mi-a spus că soțul ei a pus o icoană acasă, care a picat de pe perete. Mi-am adus aminte că și mie îmi cădea icoana, și mi s-a refăcut un pic frică. Mi-era frică și să mă rog pentru ea, să nu năvălească duhurile care-o necăjesc, pe mine. Spuneți-mi că-i o prostie, toți Sfinții ne spun să ne rugăm unii pentru alții.
Azi în biserică, altă ispită, îmi zic, se uită părintele la mine, ca un bărbat. M-am necăjit pe mine, mi-era sufletul greu, mă culpabilizam, până ce mi-am adus aminte ce citisem dintr-un Sfânt Părinte. Se referea la monahi, zicea să nu ne credem nici ochilor, ce vedem, că diavolul te înșeală. Mi s-a luat o piatră de pe inimă, m-am simțit bine. Ispita asta știu cum a pornit: acu poate patru-cinci ani eram la o petrecere, era și preotul cu soția. O tipă de la masă îmi zice în gura mare, în glumă: tu de ce ești singură? Uite așa un bărbat ți s-ar potrivi, ca părintele, e bărbat frumos. Preoteasa era mai încolo un pic, nici nu știu de n-a auzit, mi-a fost foarte rușine. Dar de atunci mă tem cumva să nu creadă preoteasa că pentru el merg la biserică.
Și mai am ceva pe suflet, Măicuță: am o plăcere mare să-mi cumpăr haine. Am perioade, care în general corespund cu perioada reducerilor. Mă simțeam vinovată din cauza asta, mă apăsa pe suflet. M-am pus în fața icoanei, și-am zis: „Doamne, fă ca hainele astea să nu fie spre ispită pentru nimeni, să mă bucur de ele ca de orice lucru pe care Tu ni-l dai, cum mă bucur că cerul e albastru”. Dar mă întreb, oare nu-s ca hoțul care merge la furat și se roagă să nu fie prins? Colac peste pupăză, mă trezesc uitându-mă în Biserică după un tip pe care-l găsesc drăguț, ne mai salutăm și vorbim din când în când, dar cred că situația lui e încurcată (cum altfel poate fi cineva care-mi atrage atenția? :) ). Dar, Măicuță, nu o să fac nimic din ce-o să-mi spuneți să nu fac. După capul meu am umblat atâția ani, mi-a ajuns. Cumva tânjesc să fac ascultare:). Nu mai vreau să-mi fac voia, vreau să fac voia Celui Înalt, Care mă sfătuiește prin dumneavoastră.
Iertați-mă, Măicuță, mi-am deșertat sacul (ce simt acum) să-mi vedeți neputințele, să mă pot îndrepta.

Vă sărut mâna, dar aș vrea și să vă strâng tare, tare în brațe,

Maria