Dragă Ana,
Doresc să-ți spun că știu foarte bine ce înseamnă să cazi atât de jos încât să ai impresia că ai intrat sub pământ. Știu ce înseamnă depresia, atacul de panică, insomnia, și să nu-ți mai dorești să exiști. Știu ce înseamnă să-ți pui o sumedenie de întrebări despre tine însuți (Cine sunt? De ce exist? De ce sufăr?...) și să cauți răspuns citind tot ce prinzi în mână. Și eu am crezut că Dumnezeu mă pedepsește sau că s-a îndepărtat de mine; dar nu a fost așa. De fapt eu fusesem cea care L-a abandonat pe Dumnezeu, eu mă îndepărtasem de El. Deși mă rugam, țineam post, mergeam la biserică, NU trăiam întru Hristos. De ce? Pentru că făceam totul superficial, iar în această perioadă de cădere mi-am dat seama de acest fapt prin citirea diferitelor cărți religioase. Da, mi-am dat seama că nu mă rugam cu adevărat, că nu țineam post cu adevărat, că nu simțeam Sfânta Liturghie cu adevărat. Abia când mi-am dat seama de acest lucru, am înțeles că trebuie să mă rog, să țin post sau să mă prezint la Sfânta Liturghie ALTFEL decât înainte. Numai așa am scăpat de panică, depresie, insomnie și alte gânduri negre.
Draga mea Ana, trebuie să privești puțin mai adânc în sufletul tău decât ai făcut-o până acum și să vezi dacă ceea ce faci (rugăciune, post,...) e superficial sau nu. Și când îți mai vin gânduri negre în timpul rugăciunii, încearcă să nu te oprești asupra lor, ci roagă-te și cu mai multă râvnă în continuare. Da, draga mea, pe lângă tratamentul medicamentos (pe care trebuie să-l iei) încearcă să privești cât mai adânc poți în sufletul tău și să mergi la un duhovnic (dacă nu ai).
Îți doresc multă sănătate și Bunul Dumnezeu să te binecuvânteze.
Cu drag,
S.