Bunica mea a murit acum 3 ani, iar în seara în care a murit am visat-o că mă strângea de gât şi ţipa. Dimineaţa aflasem că murise în chinuri cu mama mea alături.
Vreau să ştiu de ce de atunci îmi tot apare în visuri, unele mai frumoase, unele mai urâte, uneori chiar parcă să mă avertizeze în legătură cu viitorul. A fost o femeie foarte bună şi credincioasă, dar aceste vise mă înspăimântă.
Roxana
Draga mea Roxana
Acolo, în Sfânta Liturghie, o vei simţi aproape şi-ţi vei da seama că ea acum e în odihnă şi se roagă pentru tine.
Nu ştim noi de ce a murit în chinuri, dar tu să ai încredere în iubirea Domnului pentru ea şi pentru tine şi în puterea rugăciunilor tale şi ale Sfintei Biserici.
Să nu te uiţi în horoscoape, să nu citeşti previziuni şi alte lucruri din acestea paranormale, pentru că aşa intri în legătură cu duhurile văzduhului, care vor să ne tulbure.
Curaj! Când nu te vei mai înfricoşa de frica ta de copil curat, vrăjmaşul nu va mai avea nici o putere. Ai încredere în Domnul şi în puterea Lui şi în Iubirea Lui!
Cu drag mult,
M. Siluana