- Te-ai întrebat vreodată, fratele meu drag, de ce te simți altfel, când privești cerul?
- Nu, ci doar mă minunez.
- Dă-mi voie, te rog, să-ți spun ce simt.
Domnul Iisus, Măicuța Lui, Sfinții Părinți, când se uitau în sus, priveau spre stele. Nu se uitau oricum, se uitau, rugându-se.
Îți dai seama ce lucru minunat, să poți privi spre stele? Privirea ta se suprapune peste priviri demult apuse, dar ce priviri! Priviri sfinte. Dumnezeu le-a creat bune toate, dar privirea Sfinților parcă a sfințit stelele.
Privește-le! Sunt nemișcate de milenii, privește-le cum strălucesc, vezi că sunt strălucitoare și nemișcate, precum sfinții? Acum, poți să-mi spui mie, cum să nu te simți altfel când privești cerul?
Îmi pare așa... puțin ciudat... noi oamenii am ajuns a privi mai mult monitorul decât cerul. Privim, simțind? Nu te lăsa robit visării, spune și tu o rugăciune când privești spre cer. Știi, vor veni în urma noastră alte priviri. Vor veni. Noi, nu vom mai fi, deși poate că vom privi din altă parte. De aceea, dragul meu frate, nu doar te minuna privind cerul, roagă-te privindu-l.
Astfel, cei ce vor urma se vor minuna și mai mult. Astfel, cei ce se vor minuna, vor afla din priviri. Astfel ei – cei ce vor urma, vor cădea în genunchi când vor privi spre cer.
Acum ce faci, fratele meu drag, văd că nu mai ești prezent?
- Mă rog, frate, mă rog privind cerul.
Mi-a șoptit o voce, nu fratele meu, căci el stătea în genunchi cu ochii ațintiți spre cer, iar buzele i se mișcau ușor... se ruga.
Atunci, am coborât ușor, lângă el. Dacă treceai pe acolo ai fi zărit doi oameni stând în genunchi. Dacă ar mai fi trecut apoi alți doi, ar fi zărit trei oameni stând în genunchi. Dacă treci și arunci o privire într-o Biserică, poți zări mai mulți frați care stau în genunchi. Crezi că ei doar stau în genunchi? Nu, nicidecât. Ei stau în genunchi fiindcă au privit cerul și au văzut chiar și dincolo de stele. E cerul de dincolo de stele.
Nu îl căuta cu ochii, ci caută-l cu inima. Îl vei privi și tu, fratele meu drag.
Când inima va știi să caute, ea se va deschide și o să primească înăuntrul ei pe Cel ce demult stătea și bătea la poarta inimii tale. Era acolo de când te-ai născut, doar că nu ai știut, nu auzeai bătaia. Ascultă-ți inima cum bate, Domnul bătea odată cu ea. Nu ai știut, așa-i? Se suprapuneau bătăile, de aceea nu ai știut și nu le auzeai. Acum știi. El a fost mereu în inima ta.
Așa ai ajuns să privești, cerul de dincolo de stele.
Doamne ajută!
Ovidiu Opre
