Vă scriu cu bucurie despre o revelație

Versiune tiparTrimite unui prieten

Doamne ajută!
Vă scriu cu bucurie de o revelație... abia astăzi mi-am dat seama ce înseamnă.
Acu vreo două luni reciteam materialele de pe site despre codependență. Citind ce scrie acolo, m-am recunoscut așa de bine, încât am început să plâng. Dar era mai mult decât un plâns, nu scoteam niciun sunet, era o durere mută, în care nici nu puteam să strig. Stăteam pe scaun, într-o strigare mută către Dumnezeu, către Maica Domnului, cu privirea în sus, spre icoană; tot corpul îmi era încordat, fiecare celulă era plină de această durere imensă, copleșitoare, nici măcar nu puteam să respir, nu respiram, însă lacrimile îmi curgeau. Singurul meu gând era dorul de Dumnezeu, nevoia de Dumnezeu. Eram avortonul spiritual din mine care striga către Părinte. Abia acum am înțeles ce s-a întâmplat, vă dați seama? Abia după două luni realizez ce mi se întâmpla...
Azi mă gândeam la încercările noastre de a scoate ce e în noi, de a da jos foile astea de ceapă care ne înconjoară. Pe dată am făcut legătura cu acea întâmplare de care v-am spus mai sus. Am înțeles că ceea ce trăisem atunci era ruptura mea de Dumnezeu; indiferent prin ce aș fi trecut în această viață, eu sunt vinovată de producerea rupturii. Eu am ales, în conștiința mea, să mă rup de Dumnezeu ca să trăiesc sub blestem. Cred că toți trecem prin procesul ăsta, deși fără voie, dar nu putem să venim cu scuze pentru viața păcătoasă pe care o trăim. Nu pot să dau vina pe alcoolismul părinților pentru alegerile mele nefericite din viață. Eu alegeam atunci, nu ei. Mă gândeam aseară la ceva ce spunea Călin în multe din mesajele sale, când Îl ruga pe Dumnezeu să-l scape de puroiul și bubele sale (cam așa ceva), evident, răni spirituale. În timp ce citeam o rugăciune către Maica Domnului, era acest verset: „curățește puroiul rănilor mele”. Pe dată, m-am gândit că nu am această conștiință a păcatului din mine, apoi a venit răspunsul că însăși această fugă, eschivare de la fața Domnului, e puroiul din fiecare din noi. Toți avem această boală și suntem datori să ne vindecăm. Întocmai ca și Adam, ne ascundem după copaci.
Îi mulțumesc lui Dumnezeu pentru acea clipă minunată, deși într-un fel mă simțeam nemângâiată atunci, acum înțeleg cât de fericite sunt aceste momente de adevăr dureros din noi. Văd urcușul duhovnicesc ca pe o spirală cu două sensuri, în sus și-n jos. Nu e bine să urci foarte sus dacă nu cobori în tenebre. O poți face, dar pe socoteala ta, căci resortul te va trage cu putere în jos și va da cu tine de pământ, din cauza mândriei. Așa că ne rămâne binecuvântata răbdare, sfânta răbdare. Mai rămân și laturile orizontale, aproapele...
Mi-a venit un gând, și nu știu dacă e bun, vă rog să mă luminați. M-am gândit că dacă m-aș mărita sau dacă mi-aș dori să fiu măritată acum, aș fi foarte nefericită, pentru că familia mea e așa cum e acum, și nu aș fi fericită alături de soț, dacă ei ar continua viața de acum. Când va veni acel moment, al căsătoriei, am nevoie să fiu cu conștientă, împăcată că am făcut ce se putea face pentru ei, că am răspuns apostoliei în familie. Gândesc bine sau e codependență?
Cu bucurie,
A.

Primesc mesajul tău ca pe o rugăciune, cum am primit mai multe în ultimul timp! Și-l dăruiesc prietenilor noștri tot ca pe o rugăciune…

Acum, despre ultima ta frază: cred că este tot o încercare a codependentului de a controla viitorul și de a salva alcoolicul…

Ai grijă doar să te vindeci, să te lepezi de blestem binecuvântând și iubind, și te vei căsători atunci când Domnul va binecuvânta și viața ta va fi sub binecuvântare și nu sub blestem.
Acum fii credincioasă acestei luminări de la Domnul și lucrează la însănătoșirea ta cu El și făcând mereu, mai curat și mai deplin voia Lui!
Cu dragoste și mare recunoștință,
Maica Siluana

Donează pentru construcția Mănăstirii și a Centrului

Donează o singură dată

Donează lunar