Cuvioasă maică Siluana,

O să încerc să vă prezint cât mai scurt dilema mea și ceea ce consider cel mai mare păcat al meu, și odată cu ea, și povestea ce o însoțește. În urmă cu ceva timp, din cauza unui exercițiu de meditație (eram oarecum budist zen în liceu) făcut după ureche, mi-am pierdut cunoștința și am căzut în bărbie. Numai că efectele n-au fost la fel de amuzante ca acest incident.
După asta am început să am senzații dureroase pe partea dreaptă a capului, să simt acea jumătate oarecum înghețată, iar acele senzații erau tot timpul, la intensități diferite, dar le suportam.
A trecut ceva timp și tot nu găseam un leac la asta, iar într-o zi, la sugestia unu prieten, m-am uitat la un film în care condiția umană era prezentată într-un mod cumplit, animalică, aproape demonică și filmul era plin de blasfemii. Cu mintea mea șubredă de atunci m-am gândit că eu n-aș fi niciodată de acord cu astfel de blasfemii (deși nu eram creștin, aveam un mare respect pentru ideea de sacru) și am început să fac un „oarecare” experiment, să creez gânduri blasfemiatoare în legătură cu tot ce era negativ în jurul meu și să văd dacă aș fi de acord cu ele, gânduri urâte legate de Dumnezeu. Evident ceva stupid, dar așa am făcut atunci. Apoi a trecut o perioadă, iar mintea mea a căpătat un reflex din a crea astfel de gânduri, iar eu stăteam și le analizam să văd dacă am fost sau nu de acord cu unul din ele. A mai trecut o perioadă și, la un moment dat, obosit și tracasat peste măsură de analiza unor astfel de prostii, am promis lui Dumnezeu că n-o să mai analizez astfel de gânduri. Doar că după asta, am mai analizat gândurile acestea, fiindcă nu mă puteam abține, uneori poate le analizam chiar și fără să vreau. Iar mintea mea devenise ca un soi de moară de astfel de gânduri blasfemiatoare. Eu vreau să vă întreb, o promisiune se poate încălca o singură dată sau aceeași promisiune poate fi încălcată de mai multe ori? Fiindcă m-a apucat o oarecare deznădejde că aș fi încălcat aceea promisiune de foarte multe ori. Acum vreau să vă spun că sunt vindecat (totul era de la o „biată” măsea de minte crescută aiurea și probabil mișcată și mai mult prin căzătură, intrând fix într-un nerv destul de important). Și nu numai că sunt vindecat, dar după toată călătoria asta dureroasă (dar care din punctul meu de vedere s-a meritat, ca altfel nu știu cum mai aflam pe Dumnezeu cel Viu în viața asta), m-am întors la Dumnezeu și Dumnezeu mi-a dat credința prin harul Lui, iar acum sunt student la Teologie.
Vă mulțumesc anticipat,
Q.