Iată că, cu multă greutate din partea mea și mult ajutor din partea lui Dumnezeu am reușit și am terminat sesiunea a șaptea. Aș dori să vă vorbesc puțin despre ceea ce se întâmplă cu mine în această perioadă de când am renăscut, odată cu începerea Seminarului.

Când ați fost în Canada, v-am povestit ce mi s-a întâmplat în două rânduri, cum m-am simțit copleșită de un sentiment de pace și dragoste inexplicabilă, și că acest sentiment greu de descris, a durat prima oară trei zile, iar a doua oară una sau două zile. Ceea ce am simțit nu se poate explica în cuvinte: timpul se oprise, lumea nu mai exista, viața de zi cu zi o trăiam dar nu o simțeam, nici măcar dragostea de proprii mei copiii nu mai exista. Eu nu mai existam! El exista în mine. Era minunat și doream să trăiesc în această dragoste ce depășea de departe orice fel de iubire pământească. V-am întrebat ce poate fi și mi-ați spus ceva de genul că Dumnezeu Și-a arătat marea Lui milă cu mine și mi-a dat un semn. Nu am înțeles atunci ce a însemnat și de ce tocmai mie, păcătoasei celei mai nenorocite (două căsnicii, patru avorturi etc.) El i se arată. Pe parcursul Seminarului am simțit cum zi de zi mă transform, cum Dumnezeu iarăși își face apariția în viața și în sufletul meu trimițându-mi „săgeți” la capătul cărora găseam răspunsul multor întrebări. Așa mi-am amintit de evenimentele menționate și am realizat încă o dată că atunci când mă abandonez, când nu mai încerc să găsesc răspuns la problemele vieții mele încâlcite, sosește El, cu toată dragostea și perfecțiunea lucrării Sale, și-mi rezolvă problemele pe care eu nu sunt capabilă să le rezolv. În acest fel minunat am înțeles că Dumnezeu Și-a arătat fața Sa în cele două situații, tocmai ca să mă încurajeze, să mă întărească să nu mă pierd în deznădejde și în necredință în situații ce urmau să fie mult mai grele.

Încercările prin care trec mi se par grele, complicate, murdare, dar gândindu-mă că nu sunt singură, că există Cineva care-mi poartă de grijă, pot continua. Săptămâna trecută am lucrat foarte greu, atât de greu că mă simțeam ca un animal ce este pus la plug pentru munca câmpului și căruia i se înmuiau picioarele după o lungă zi de muncă. Efortul fizic era peste puterile mele, riscam să cad și să nu mă mai ridic, ceea ce ar fi fost în ochii colegilor și al superiorilor mei încă un act de slăbiciune și neputință ce ar fi putut aduce după el multe probleme. Atunci am rugat-o pe Maica Domnului să-mi fie aproape, să mă ajute să ridic greutățile fizice și să pot termina cu bine ziua de muncă. M-am rugat tot timpul și am simțit-o alături de mine. Efortul nu mi s-a mai părut imposibil, simpla ei prezență m-a întărit și am putut termina lucrul fără incidente sau accidente. În plus, a doua zi s-a dovedit că se făcuse o greșeală și mi-au dat un coechipier cu care am lucrat toată ziua, după care în cea de-a treia zi am fost repartizată la un alt job. Simt nevoia să-L mărturisesc pe Dumnezeu; sufletul meu debordează de mulțumirea și dragostea ce I-o port și doresc să strig fraților mei creștini: „credeți și vă rugați, iar El nu vă va abandona!!!”.
Grațiela