Cu binecuvântarea Măicuței aș dori să-i relatez viața mea pe scurt. Tot din an în Paște mergeam la biserică și viața mea a fost un calvar până nu L-am cunoscut pe Dumnezeu (Îl cunoșteam și înainte, dar nu prea mă duceam în casa Lui). Și s-a produs minunea! Cu cât eram mai atrasă de Biserică, cu atât simțeam că pe această lume fiecare dintre noi avem o menire. Nici nu mă gândeam eu că peste ani voi lucra ca asistentă medicală la un cămin de bătrâni lângă o mănăstire renumită din București... Eu venind din alt oraș cu multe planuri, să mă fac antrenoare sau afaceristă!!! Mă rugam seara (pentru că nu-mi găseam locul în orașul meu) să-mi arate Bunul Dumnezeu calea. Da, ai auzit bine! Doamne, arată-mi calea cea dreaptă! Nu știu de ce, dar parcă viața mea nu avea nici un sens și doar rugăciunea asta mă ținea. Și Domnul a făcut exact ce trebuia să mi se întâmple. Iar acum, după aproape zece ani, mi-am dat seama că menirea mea pe acest pământ era să ajut pe aproapele și prin asta să-mi mântuiesc și eu sufletul plin de păcate și cu multe întrebări. Și întrebarea zilnică era: Cum să mă fac asistentă, și la bătrâni? Grea cruce. Era mai frumos să plec în cantonamente, plimbare, distracție, băieți frumoși și multă desfrânare. Dar Domnul mi-a arătat Calea cea adevărată și fără margini.
Slavă Lui pentru toate și ție să-ți lumineze Domnul pașii spre mântuire. Nu uita că în lume multe necazuri vom avea, dar numai dacă îndrăznim vom birui. Cu străduință, vei ști ce să faci și ce cale să alegi.
DOAMNE MILUIESTE!
Lacrima