Bucurați-vă împreună cu mine! De când am descoperit frumusețea muzicii populare, sensul ei, curăția morală și înțelepciunea ei, nu mă mai opresc din joc. Joc cu foc. Jocul mi-e un ritual în care caut parteneri să ne întindem la o horă de-a latul timpului, să o începem aici și să o continuăm dincolo. Să chiuim în ecouri, să ne ridicăm săltând și slăvind. Fiecare cu pasul său, de la o zi la alta să ne vedem. Mai dornici rodind rai de flori. Ochii să rămână, cu tot ce poartă ei și mintea să continue. Joacă creștine în sfințenia expresiei tale omenești, căci tiparul în care se desfășoară traversează veșnicia, de la cel mai depărtat reper până în intimitatea indivizibilă a atomului. Dansul cultic și râsul patriarhilor. Procesarea minții rimează cu jocul. Joc văzând că nu mă pot opri. În orice imagine jocul e mișcare și nu e limitat la cât îmi cuprind brațele, căci din brațele mele alte două continuă, șirul matematic presupunând o infinitate de combinații, prea abstracte oricărui alegorism. Nu mai percep nici o mișcare în afara dansului, a dănțuirii. Dansul și ritualul, semnificații pe care le adăugăm expresiilor emoționale, ce ne sunt date, pe care le cultivăm inspirați. Conștiința limitelor sau limita conștiinței, unde încep și unde se termină toate. Inerția jocului cu toate că-i ritual, se întoarce de unde a plecat. Gravitația limitează dorința jocului ce înalță, plasând pe axul trasat special, un podium de joc. Vibrează și totul se reduce la rezonanțe. Dansul ca târcoală din mine spre celălalt dobândește, ritualic, transparența îngerilor ce se întrepătrund până la un punct, creat intenționat. Joc în limitare și sunt limitat de joc. Cobor și mă ridic, așa joc, ca flacăra unei lumânări... seculare.
Cu drag,
Adrian Umbra
Dragul meu copil,
E minunat ce spui și dansul înțelesurilor mă trimite la rugăciune. Și rugăciunea e „târcoală din mine spre Celalalt” și din El către mine…
Rugăciunea e dansul care ne dezmărginește, ar spune Părintele Daniil (Sandu Tudor).
Cu drag și bucurie,
Maica Siluana