Sărut mâna, Maică!
Vă trimit un cuvânt care mie mi-o plăcut și l-am mai postat io pe un forum, mai demult.
Ce este ORTODOXIA?
Ortodoxia nu este o teorie, nici cunoaștere științifică. Nici o simplă teologie.
Nu este o teologie „înregimentată”, nici apologetică teologică.
Nu înseamnă flecăreală zgomotoasă, nici futurologie bolnăvicioasă.
Nu este morală „juridică”.
Nu înseamnă nici habotnicie, nici fanatism.
Nu este o organizație, nici o valoare sau o putere lumească.
Nu este „Sfânta Inchiziție” și nici infailibilitatea papală.
Nu înseamnă concepții arbitrare, nici teorii filosofice.
Nu înseamnă dulcegării de complezență, nici prefăcătorii amabile.
Nu este filologie, nici ideologie, nici sistem.
Nu este fariseism. Și nici fascism.
Nu este o schemă, un tipar sau un așa-zis conservatorism care să acopere timiditatea și inerția.
Nu are nimic comun cu „regula”, cu „principiile”, cu „liniile” pe care le promovează, de obicei, organizațiile creștine, cele care propovăduiesc, ca scop final, mântuirea „individuală”.
Dar ce este totuși, ORTODOXIA?
Ortodoxia înseamnă REVELAŢIE.
Este experiența spirituală a Bisericii.
Este „dorința de nemurire”.
Este Divinitatea. Nemărginirea. Lumina necreată.
Este rodul comuniunii dintre natura „creată” (umană) și cea „necreată” (divină). Este transfigurarea. Îndumnezeirea în Împărăția lui Dumnezeu.
Este o provocare continuă pentru tot ce este creat, care poartă în sine moartea.
Este legătură și comuniune.
Este adunarea păcătoșilor în Biserică. Ortodoxia nu „taie” capete. Ea iartă totdeauna și transfigurează continuu.
Este devenirea continuă a persoanei umane, între finit și veșnic.
Este împlinire a vieții, care se exprimă prin adorație și prin Tainele Bisericii.
Prin asceza Hristocentrică.
Prin monahism întru Hristos.
Prin Arta bizantină activă – arhitectura, muzica, icoanele.
Și prin trăsăturile și datinile sfintelor tradiții care exprimă un caracter înălțător. Adică iubire, adevăr, libertate, democrație.
Acestea toate înseamnă Ortodoxie. Și repet, se exprimă prin năzuința persoanei, în cadrul comuniunii sale cu Biserica, spre a cunoaște veșnicia și finitul. Prin transformarea a ceea ce este „creat” în „veșnic”. Prin îndumnezeirea noastră, care se realizează în ÎMPĂRĂŢIA LUI DUMNEZEU, cea fără de sfârșit, cea care începe de acum, în timp și spațiu, care sfințește și transfigurează „în vecii vecilor”, adică la nesfârșit. Și toate acestea încep cu preistoria Ortodoxiei.
(Extras din „Ce este Ortodoxia” – arhimandrit Timotheos Kilifis)
Doamne ajută!
Ovidiu
