„Cea mai mare cădere, adică cel mai mare păcat, este, pentru Ortodoxie, lipsa de iubire. Egocentrismul. Nici o „virtute”, nici o rugăciune, nici un post, nici o asceză nu are valoare fără iubire.
Poți să crezi, să faci chiar minuni, precum Iuda, fără iubire însă ești zero pentru Ortodoxie. „...Și dracii cred...” (Iacov. 2, 19) Dar, pentru că nu Îl iubesc pe Dumnezeu și creația Lui, ei sunt satane.
Iubirea este mai presus chiar și decât minunea. Pentru că aceasta face cele mai mari minuni. Dar le face fără fală. Ea unește întreaga lume. Și aceasta este cea mai mare minune. Unitatea lumii.
Subiectul iubirii trebuie clarificat pe fond, pentru că în Ortodoxie, fără iubire nu poți nici să îndrepți, nici să mergi drept.
Iubirea este Alfa și Omega Ortodoxiei. Acest lucru este simbolizat și de verbul A IUBI (în grecește) care începe cu Alfa și se termină cu Omega.
Omul este făcut din iubire și, pentru a fi integru, trebuie să fie plin de iubire.
Este semnificativ spiritul părinților, precum și cel al părinților asceți, „pustnici”, „aspri”, în ce privește iubirea. Ei iubesc „fără limite”. Ei nu pun nici o stavilă iubirii.
Spiritualitatea ortodoxă se sprijină pe iubirea fără margini. Pe inimă. Este inima fierbinte ce domnește asupra creației, asupra oamenilor, asupra pasărilor și animalelor, asupra demonilor, asupra a toate cele create.
Deci iubirea „acoperă totul” (Corinteni I, 13, 7). Își întinde „mantia” și îi „acoperă” pe toți. Mai ales pe cei slabi, căci Hristos i-a chemat la pocăință pe cei păcătoși, nu pe cei „neprihăniți” (Matei. 9, 12-13) și face să răsară soarele Său peste cei răi și peste cei buni și dă ploaie peste cei drepți și peste cei nedrepți (Matei. 5, 45). Este în natura iubirii să se reverse peste tot și să se întindă pretutindeni, așa cum spunea Sfântul Grigore Teologul.
Așadar, în Ortodoxie domnește iubirea.
Aceasta se adresează tuturor și se revarsă asupra tuturor. Căci toți oamenii sunt chipuri ale lui Dumnezeu.”
Arhimandrit Timotheos Kilifis