M-a-nsingurat păcatul
Lăsându-mă-ntre spini
Mi-a nimicit înaltul
mi-a murdărit tot albul
mi-s îngerii străini...

Încerc a mă ascunde
În văgăuni reci
Să nu mă vezi niciunde
Că n-oi putea răspunde
Pe-aicea de-ai să treci...

Din umbre-mi ţes o haină
Să nu mă recunoști...
Că-n suflet duc o taină
Brodată-n plâns și-n spaimă
De-a’ Tale sfinte oști...

Mi-e teamă ca privirea
S-o mai ridic spre Cer...
Eu Ţi-am trădat Iubirea
mi-am smuls neprihănirea
și-i inima de ger...

În spasmele durerii
Tăcut eu mă chircesc...
Din lacrima căderii,
Cerșesc un strop puterii
Spre cer să mai privesc...
...
și-a fost de-ajuns o rugă
Rostită cu amar
Ca braţul Tău s-ajungă
În valea cea mai lungă
Să-mi dai iertarea-n dar...

Amin!