Bucuria care se ivește în sufletul unui creștin ori a unui creștin în devenire, nu poate fi explicată în cuvinte, atunci când pe ușa unei Biserici apare cu titlu mare scris: CONFERINŢĂ, dedesubt titlul acesteia și numele celui care o va susține. Atunci, primul lucru pe care îl faci, este să anunți la rându-ți prietenii, prin viu grai, telefonic sau prin e-mail.
Să vă povestesc despre bucuria unei persoane, a unui creștin în devenire, a unui păcătos ce vrea să vină pe Cale, a unui prieten...
Se apropie ziua în care are loc Conferința, de obicei în zi de miercuri, în incinta Facultății de Medicină, la parter, vis-a-vis de spitalul CFR din oraș.
Omul nostru vine de obicei cu mașina... ce mai creștin?!, să vină acesta cu mașina, când mersul pe jos e sănătate curată! Hee, sigur că aveți dreptate, dar iată cum gândește... La conferință vin și prietenii lui de familie, care obosiți fiind de la lucru, își alocă acest timp, pentru cuvântul hrănitor... Seară fiind, chiar noapte uneori, nu poți face un bine cât de mic, ducând cu mașina acasă, măcar un prieten sau frate în Domnul?

De obicei, unii vin mai din vreme și țin din timp locuri pentru alții, e un act frumos, frățesc.
Omul nostru, de fiecare dată, privește la frații lui, la fizionomia feței, dorește să surprindă ceva, orice, pe fața omului. Interesant, căci de îndată observă pe cel trist sau bucuros, dar gândul lui îl caută pe cel amărât, sărac, lipsit, în nevoie...

Îl vede, observă unde se așează pe scaun și apoi știe spre sfârșit ce are de făcut... da, acesta e, își spune în sinea lui.

Omul nostru cunoaște bine limbajul trupului, căci îi plăcuse în trecut să citească despre aceasta... deși, atunci când este credință, nu ai nevoie de prea multe cunoștințe în domeniul psihologic, căci îți vorbește conștiința. De altfel, oamenii se simt între ei, într-o proporție destul de mare. Ceea ce lipsește însă, după observațiile fine ale omului nostru, este atenția... această atenție asupra celuilalt, a aproapelui de lângă tine, ce anume are nevoie omul la momentul X, chiar atunci când te afli lângă el. Capacitatea omului de a simți acestea se mai numește și compătimire sau, spune-i empatie dacă vrei.

E frumos să fi atent la neatenția celuilalt, nu spre judecată, ci spre ajutor... În timpul conferinței, oamenii trăiesc la nivel lăuntric, absorb cu nesaț cele spuse și se îmbată de cuvântul de folos. Aici, oamenii își folosesc simțurile într-un mod pozitiv și fiecare pleacă încărcat de bine. Cei ce au nelămuriri, pun întrebări și uneori chiar se luminează în urma unui răspuns, pe care poate l-au căutat timp mai îndelungat.

Când conferința se apropie de sfârșit, prietenul, se pregătește să-l prindă din urmă pe fratele lui în nevoi, pe fratele lui sărac. Atunci, se strecoară ușor, fără să deranjeze pe ceilalți și într-un timp propice, se află deodată în spatele aceluia. Printr-un gest, știut numai de el, îi pune în palmă fratelui o „mângâiere” – ce poate nu va fi niciodată destulă, dar tot e ceva decât nimic...
Fratele sărac ridică ochii, privește, mulțumește, deși uneori nu mai are timp, căci silueta celuilalt se pierde undeva între ceilalți oameni.

Ajuns în dreptul standului de cărți, ce se profilează de-a stânga intrării în incintă, omul nostru aruncă priviri spre titlurile cărților. Uneori cumpără o „mângâiere” pentru vreun prieten, sau un frate...
Iubiți mila, dreptatea, adevărul, jertfa! Iubește ca să iubești, nu ca să fii iubit...
Doamne ajută!

Ovidiu