După ce mă voi elibera de schemele mele, mă voi putea bucura de Domnul cu-adevărat?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Maică, de când am descoperit (de câteva zile) că sunt fiica unui tată alcoolic (bea în fiecare seara cel puțin unul, două pahare cu vin, mai mult bea când eu eram mică; odată s-a culcat pe gresie de beat ce era, iar odată a bătut-o pe mama... abia acum le pun cap la cap pe toate acestea, nu am realizat că tata e alcoolic decât citind materialele de pe site, și primind această descoperire plângând), am înțeles multe despre mine. Am înțeles că am această ruptură, această crăpătură în suflet care trebuia să fie umplută cu dragoste, cu laptele și mierea cea bună, dar el a rămas stâncos și deșert zeci de ani în șir... Evident că am încercat să îl umplu cu apă de la chiuvetă, dacă lapte și miere nu găseam, și nici nu înțelegeam de ce nu găsesc, și mă credeam și vinovată pe deasupra pentru că nu găseam. Deși L-am descoperit pe Domnul în urmă cu un an, și de-atunci mi-a făcut multe „declarații de dragoste”, eu tot nu m-am putut bucura cu adevărat de darul vieții, protejând, așa cum spuneți, relația mea cu Dumnezeu, ferindu-mă de orice mi-ar putea-o periclita. Și acum, azi, cred că e din cauza acestor scheme de inadaptare. Cred că trebuie să fac tot ce spune la „ruperea cercului vicios”. Doar după ce mă voi elibera de schemele mele, mă voi putea bucura de Domnul cu-adevărat?
I.

De Domnul te bucuri chiar acum. Fără prezența și harul Lui n-ai putea să îți dai seama că nu trăiești liberă, ci „încorsetată” de scheme, sau, cu alte cuvinte, de deprinderi pur omenești, păcătoase, de a aborda realitatea. Acum bucuria ta de a fi cu Domnul este însoțită de durerea lepădării de tine, de durerea nașterii tale de sus. Noi toți ne-am născut de sus, din duh, prin Sfintele Taine ala Botezului, Mirungerii, Împărtășaniei, dar nașterea de sus despre care vorbește Mântuitorul, nu este un eveniment care poate fi datat și precizat într-un certificat, ci o relație. Iubirea dintre Fiul lui Dumnezeu și Tatăl este o naștere, o veșnică naștere. Când lucrăm la asemănarea noastră cu Dumnezeu, trăim de fapt această stare de permanentă naștere de sus. Nu mai trăim „după capul nostru”, nici după impulsurile și legile legii bio-psiho-sociale, ci și cu, în și prin Dumnezeu. Atunci viața noastră bio-psiho-socială se sfințește, se înduhovnicește. Lucrarea sfințirii noastre este o bucurie a duhului nostru, o plăcere și o desfătare a acestuia. Dar simțirile noastre sunt, la început, doar cele ale trupului și psihismului. Pe măsură ce murim acestora, nu fără durere, devenim conștienți de „simțirile inimii”, de simțirile duhului nostru. Dar, când te vei elibera de toate schemele, vei trăi mai conștient și mai deplin bucuria care acum, din adâncul inimii îți dă putere să duci lupta cea bună.
Cu dragoste și încredere,
M. Siluana