Noiembrie

Versiune tiparTrimite unui prieten
Elena Olariu, Răducăneni

           

Pecetea frunţii e pusă de însăși
frumuseţea lăuntrică a
gândului...
a inimii…
Lăcomia strecoară peste sicriul
trecător – trupul – ucigătoarea
trudă a zilei de mâine;
speranţa, în trecere adâncă,
cu ochii înţepeniţi în tavan,
vorbește mai mult ca oricând
șoptindu-ţi tainic
să aștepţi…
..e fruntea obosită înainte de vreme –
vânturi de veacuri o leagănă
să nu alunece totul;
disperarea, spălată cu dușuri
de două, trei ori pe zi,
într-un târziu vede
Lumina – licărirea de dincolo de
capătul tunelului.
…E poate întoarcerea cea mai grea
sau…liniștea ce mai senină…
cea mai adâncă.
E însăși viaţa sufletului
Renăscut.