Of, of, măi Sergiu! Mi-am dorit să mor de la mult mai puține. De la o simplă și banală și mică datorie nereturnată, de la o simplă notă mică la școală și o ceartă mai mult sau mai puțin meritată de la mami. Speranța... nu prea vedeam dincolo de aici și acum. Dar și așa, dacă crezi în Dumnezeu, dar și dacă nu, cum poți să pleci din viața asta așa, nefericit, nemulțumit, nemângâiat? Mai dăți o șansă la fericire. Strigă-L pe Dumnezeul ăsta în care crezi sau nu și spune-I că nu mai poți, că ți-a pierit și nădejdea, ți-a plecat și dragostea, și că viața asta doare. Spune-I Lui tot ce simți, tot ce plănuiești să faci, cât de mult doare totul. Și apoi ascultă-L! E așa caldă îmbrățișarea Lui. E așa blândă puterea Lui încât nici nu știi când te-a ridicat. Ci doar îți dai seama că lumea asta e frumoasă, că oamenii sunt frumoși, că viața e o minune; de la cea a unei plante create pentru tine, la cea a cățelului sau a pisicuței de pe stradă care te mai ceartă uneori că nu le bagi în seamă, la a ta. Nu pleca înainte să simți ce minune a făcut Dumnezeu când te-a creat.

Am simțit mesajul tău ca pe un strigăt de ajutor. Te-a luat Maica de mână când ți-a răspuns. Și toți cei care îți vor mai scrie îți vor întinde mâna lor, să te apuce bine și să te țină aici, unde poți să cunoști bucuria și de unde poți să o câștigi pe cea veșnică. Prinde-te bine de dragostea noastră și pune-te pe învățat ce e bucuria.

Măicuță, eu i-am scris lui Sergiu pentru că am fost și eu de multe ori dispusă să fac ce vrea el să facă, cineva m-a luat mereu de mână și m-a îmbrățișat tare-tare, și am înțeles că mai trebuie să stau, că picurul ăla de iubire ascunde ceva mai mult, și vreau și eu să gust din acel ceva. Dacă am scris prostii nu postați mesajul. Vă mulțumesc mult pentru tot.
Veronica