Sărut mâna!
Măicuţă, cum să fac să păstrez, să-i zicem zelul? Când am plecat de la mănăstire simţeam că pot sta şi jumătate de zi la rugăciune, acum dacă stau o oră zic că ce ispravă am făcut. Câteodată nici nu puteam să mă rog, motiv pentru care făceam o pauză cam lungă. Simt că se prelinge câteodată un soi de lene amestecat cu împotrivire prin tot corpul, dar se situează în piept, care pur si simplu nu mă lasă să mă rog...
Pe lângă toate astea, mintea a înnebunit de-a dreptul, nu se mai opreşte. De vreo săptămână nici nu mai pot dormi liniştit. Mă culc pe la vreo 2.00 în speranţa că în felul acesta voi fi suficient de obosit încât să adorm imediat, dar adorm în schimb pe la vreo 4.00, pentru că mintea nu vrea să tacă. Evident, mă scol târziu după un somn chinuit şi nu după mult timp mi se face iar somn. Măi să fie! Am observat că dacă mă opun starea nu îmi mai revine.
Cum fac să adun mintea de pe unde nebuneşte aleargă? Dar să nu-mi spuneţi cu Rugăciunea lui Iisus, că mi-e lene s-o fac (Doamne, ce-am zis!!).
Ispitele, de asemenea, au devenit mai intense. Lucruri pe care altădată le priveam cu uşurinţă, acum mă tulbură.
Am încercat să fac seminarul iertării, dar m-am împotmolit în faţa primei teme. Am scris un soi de mini memorii în schimb, care sunt pe punctul de a fi terminate.
Sărut mâna. Doamne ajută!
Alexe
Dragă Alexe, drag
Citesc mesajul tău şi mă uit la Domnul, în icoană, încercând să "ghicesc" ce simte şi ce gândeşte... Dar El tace! Tace şi mă priveşte! Stau aşa o vreme şi acum încep să mă rog, aşa cum pot: "Doamne, miluieşte, luminează şi ajută-l pe Alexe!". El îmi ascultă rugăciune şi tace. Tace şi mă priveşte! Şi mi-am amintit, sub privirile Lui, că cineva spunea că Dumnezeu a făcut lumea văzută prin Cuvânt şi pe cea nevăzută prin Tăcere! Şi că a dăruit părţii noastre văzute, Poruncile Lui şi puterea de a le împlini prin sfânta lui Rânduială, iar celei nevăzute, i-a dat dorul inimii şi puterea de a-l asculta şi urma. Cu aceste daruri şi puteri putem birui toate, dacă vrem! Iar dacă vrem, suntem chemaţi să ne silim şi să ne luptăm cu cei trei vrăjmaşi uriaşi ai sufletului nostru: neştiinţa, uitarea şi lenea! Dacă vrem!
Îl privesc şi mă rog şi El tace, Alexe. Poate că asta înseamnă că de ştiut ştii destul ca să pui iarăşi început bun, că de uitat n-ai uitat... Rămâne să te lupţi cu lenea acolo unde te loveşte, în trupul tău! Începe acum! Fă mătănii şi închinăciuni, lucrează în grădină, aleargă, joacă fotbal şi strigă la Domnul! Ostenind trupul cu gândul la Dumnezeu, în numele Lui şi spre Slava Lui, mintea se va aduna acasă! Dacă vrei!
Împotrivirea aceea a venit atât de puternică pentru că ai pornit cu prea mare zel după ce ne-am întâlnit. Vei învăţa meşteşugul luptei şi vei birui! Acum nu de zel ai nevoie deocamdată, ci de hotărâre şi perseverenţă!
Te îmbrăţişez cu drag,
M. Siluana