Doamne ajută!

„Să fii binecuvântat, Dumnezeul meu!, iată cum se pune în valoare suferința” – o parte din materialul anexat sesiunii a șaptea. Material pe care, recunosc, abia acum îl văd.
Să-mi notez „impresiile și sentimentele” pe care le am când citesc...
În primul rând am un gând. Vai de cel care știe ce trebuie făcut și nu face!!! Căci citesc, citesc... majoritatea lucrurilor le-am auzit, le știu teoretic. Dar greu, tare greu pătrund și în inima mea.
Regăsesc aici un adevăr de care încă fug: TOŢI SUFERIM. Noi oamenii avem un fel teribil de a ne minți că noi putem fi fericiți aici, unde totul se clatină, unde trupurile noastre se îmbolnăvesc de la o zi la alta, unde averile, sau hai să zicem economiile noastre, se risipesc din cauza unei „crize financiare”. Și atunci mai grea ne e crucea pe care trebuie să o ducem.
De multe ori mă uitam la cuplurile din jurul meu. Și când vedeam lucruri rele ziceam: „Mie niciodată nu are să mi se întâmple”, „Eu niciodată nu am să ajung în situația asta”, „Vai, fata asta-i oarbă, cum poate sta lângă băiatul ăsta?”.
Și, iată-mă stând lângă un băiat cu care nu aș fi putut merge nici măcar în fața lui Dumnezeu să cerem binecuvântare. Iată-mă oarbă, iată-mă întâmplându-mi-se ceea ce ziceam că nu voi păți niciodată. Ce-o fi fost în capul meu când ziceam asta? Nu știu, poate credeam că pe mine nefericirea mă va ocoli.
Acum nu mai sunt cu el și mi-e greu. (știu, mă plâng). Am seri când simt că mă sufoc, că mi se pune o piatră grea pe suflet și nu mai pot respira. De câteva ori am zis ca o lașă: „Doamne, de ce nu mor?” și după asta m-am prăbușit într-un plâns isteric. Numai că eu știu atâta „teorie” și mi-a fost rușine apoi pentru ceea ce am cerut. Și m-am rugat la Bunul Dumnezeu să mă ierte.
Și apoi am binecuvântat. Și am zis: „Doamne, știu că asta mă ajută să cresc, știu că durerea asta e o moarte ca să fiu vie, știu că ești cu mine chiar dacă eu nu Te văd acum. Binecuvântat fii, Doamne!”. Dar durerea dispare greu. Uneori dispare fără ca eu să cer asta, alteori cer și nu dispare. Atunci spun: „Doamne, mi-e grea crucea, dar știu că ești și știu că împreună o putem duce, că nu mi-ai fi dat mai mult decât aș fi putut.”. Și atunci aștept răbdătoare ca durerea să se calmeze. Și dacă se prelungește, aștept răbdătoare. Și trece. E ca o durere de măsea, te doare când vrea, te lasă când vrea.
Cred că până acum am încercat să-L mint pe Dumnezeu. El știe asta, pentru că El cunoaște sufletul meu. Numai eu nu mi-am dat seama până acum că încerc să mint. Am crezut că dacă voi spune niște „fraze fermecate” durerea va trece.
Poate de asta nu merge binecuvântarea, Măicuță. Atunci când binecuvântezi, nu o faci ca să scapi de durere, binecuvântarea înseamnă implicit acceptarea durerii. Luarea Crucii și ducerea ei cu hotărâre... Așa să fie.
Rugați-vă pentru mine! Vă cer știind ce putere are rugăciunea. Am văzut-o azi, cu iubitul nostru Sergiu, și sunt sigură că Dumnezeu lucrează în inima fiecărui om, numai că noi nu vrem să vedem.
Binecuvântați și mă iertați, Măicuță!
A.