Sărut mâna!
Am început și eu lucrul la Sesiunea opt. E ceva... greu. Frumos. Altfel... Sper ca acest altfel să nu fie pe de lături, dar asta numai dumneavoastră îmi puteți spune.
Am citit Acatistul Sfântului Duh, am rugat-o pe Măicuța Domnului, pe Sfântul Nectarie și pe Mântuitorul să mă apere, să mă ghideze... Am stat cu picioarele ghemuite sub mine, mâinile în poală cu mătania într-una dintre mâini, capul plecat, ochii închiși. Am simțit că intru în mine, că intru într-un gol din mine, din mijlocul meu. Eram ca într-un oval gol ce se afla în mine. L-am rugat pe Dumnezeu să mă ajute să iert pe toți pe cei pe care nu-i pot ierta... Prima persoană numită a fost... mama. Apoi restul persoanelor, toate, mi-au venit chiar toate în minte, inclusiv persoanele pe care le-am cunoscut prin oamenii cu care am avut de a face direct. Am recunoscut că nu numai că nu îi pot ierta ci că... îi urăsc de moarte... În tot acest timp simțeam prin golul din mine inima, oarecum în exterior și în față și în spate. Îmi simțeam capul plin de furnicături, fruntea la fel, mă furnica, la fel și o zonă a gâtului, tot în exterior. L-am binecuvântat pe Dumnezeu în experiențele trăite cu toate aceste persoane. Am binecuvântat experiențele prin Dumnezeu care a fost prezent atunci când aceste experiențe aveau loc, prin asta încercând să mă ajute El să le asimilez în alt mod decât acesta plin de ură care e acum. Fii binecuvântat Doamne în experiențele trăite. Doamne, binecuvântează experiențele trăite cu binecuvântarea Ta...
N-am putut să continui...
Pe de-o parte din cauza că nu știu până unde să continui această forma de lucru... Pe de alta pentru că nu știu dacă azi iert ceva, mâine ce mai rămâne de iertat?
Mi-e neclară sesiunea aceasta, dar o voi relua...
Simt o oarecare ușurare,ce-i drept...
*
Cred că am înțeles ce e cu această sesiune... Trebuie ca în acel „gol” pe care l-am simțit aseară în interiorul meu, să punem toate relele noastre, vechi, noi, viitoare. Aseară după „liturghia iertării" am trecut la temele din labirint și am primit răspuns la întrebarea mea: ce mai punem în golul acela, nu vom epuiza nevoile? Și am realizat că mai scoatem câte o bubă, un rău, o nevoie din orice moment și orice act al nostru... Dacă aseară mi-am dat seama că am de pus în golul acela, ca în râșniță, la măcinat, toate rănile mele de codependent, azi dimineață am mai găsit încă ceva: lenea mea, teama mea, anxietatea, stările de panică, lipsa voinței, nehotărârea, nerăbdarea - stări cu care mă confrunt zi de zi, încă de la coborârea mea din pat... Deci am ce „toca” acolo... De fapt... Domnul are ce toca acolo, pentru că e treaba Sa... Eu sper doar să mă țin de „canonul” meu și cum a zis și cineva pe site, parcă aș vrea numai așa să mă rog de acum înainte!
Sărut mâna încă o dată și vă mulțumesc!
Ir.