Te îmbrățișez și plâng cu tine în brațe de bucurie că te-ai lepădat de cel viclean și că simți prezența lui Dumnezeu în tine. Citesc întrebarea ta și o repet în gând, uimindu-mă și umilindu-mă în fața profunzimii tale sufletești. Acum, acest adânc de întrebare din suflețelul tău mă cheamă să-mi pun și eu întrebarea și să caut un răspuns prin care să te ajut și pe tine și pe mine. Știi, Oana mea, Dumnezeu Fiul S-a întrupat, S-a făcut om adevărat, rămânând și Dumnezeu adevărat, ca să „ridice păcatul lumii”, ca să ne elibereze din robia păcatului. Asta înseamnă că face cu noi o dublă lucrare: pe de o parte ridică de la noi prin iertare tot păcatul și toată greșeala noastră, și, pe de altă parte, ne dă putere să nu mai greșim, să nu mai păcătuim. Această putere pe care ne-o dă Domnul este chiar puterea Lui, e o energie necreată, dumnezeiască, și ea intră, pătrunde puterea noastră omenească, energia sufletului nostru și o face capabilă să facă binele, să iubească, să ierte, să nu judece, să nu acuze, să nu rănească, adică să facă ce a făcut și Domnul ca Om cât a fost pe pământ, ca să învieze ca și El din moartea trupului împreună cu Acesta, la Ceasul cuvenit și rânduit de El. Această putere, copil drag, curge prin noi și chiar devine izvor viu după ce ne „branșăm” la Izvor prin Botez, Mirungere și Euharistie. Dar pentru că nu toți oamenii s-au „branșat” sau nu rămân în legătură cu Izvorul, apa vie a sufletului nostru se umple de mâl, de gunoaie, de reziduuri și nu mai simțim gustul Vieții. Apoi, prin durere, ne trezim și revenim la Izvor, cum ai făcut tu, și iarăși simțim bucuria. Dar viața ta nu este numai a ta, ci și a celor din jurul tău, din familie, de la școală, de pe stradă... Cine trăiește cu Dumnezeu nu mai este din această lume, dar este în această lume și lumea se „adapă” din alte surse de apă poluată, infectată, infestată, moartă și ucigătoare... Și toate acestea au putere aspra ta, asupra noastră. Și așa suntem împinși spre greșeli prin ispitire, provocare și chiar silire să facem rău. Cu această ocazie descoperim că puterea noastră, cea cu care am învățat să facem răul, încă se mai împotrivește binelui și că atunci când suntem amenințați sau nu suntem atenți, această putere „își face de cap”! Descoperim că răul își are complicii lui în noi. Atunci învățăm să strigam la Domnul în tot locul și în tot timpul și să ne pocăim pentru orice alunecare. Asta e școala vieții în Biserică. Așa învățăm să fim cu Domnul și să ne bucurăm de iubire și ajutorul Lui. Așa descoperim că El ne cunoaște neputința și că ne-a dăruit Rugăciunea Tatăl nostru tocmai ca să învățăm să cerem mereu și mereu iertare pentru greșeli și să iertăm și noi celor care ne greșesc. Tot din acest motiv ne-a dăruit și Taina Pocăinței, Sfânta Spovedanie! Așezarea noastră în bine, copil iubit, este lucrarea noastră cu Dumnezeu și a lui Dumnezeu cu noi, și durează, pentru că avem misiunea să „întrupăm”„ în viața noastră binele pe care îl gândim și dorim! Și să știi că Domnul nu-ți numără greșelile, ci se bucură de fiecare clipă când revii la El cu drag și recunoștință pentru iertare. Învață să-L iubești mai mult prin rugăciune și ascultare după puterea ta. Ia-L cu tine peste tot și fii prietena Lui și El nu te va uita nici o clipă.
Te îmbrățișez cu drag și recunoștință pentru mesaj,
Maica Siluana