Când m-ai născut în tristul univers
Tu ai știut să-i dai vieţii-un sens.
Din suflet blând și din a ta privire,
Tu ai știut să-mi dăruiești iubire.

Când m-ai adus pe lume, era ger.
Înger dintâi mi-ai fost, cu ochii de cer..
Mă iartă azi… uit chipul tău sfinţit,
Dar ochii mei vedeau nedeslușit.

Mi-e dor, mi-e dor de blânda-ţi sărutare
Ce mi-o dădeai ‘nainte de culcare.
Surori și fraţi îmi spun: ,,Erai plăpând!”
Ei te-au văzut la capul meu plângând…

Veni o zi... pornit-ai pe-altă cale
Și lacrimi reci s-au prefăcut petale.
Azi sufletu-mi zărește deseori
Frumosu-ţi chip ce plânge printre flori.

Icoană-mi e a ta fotografie.
Frumoasă ești de parcă ai fi vie!
Departe-mi ești… acolo-n ceruri, sus
Mă iartă-acum!... dar dorul m-a răpus…

Tot dorul meu îl plâng în sfânt catren
E ziua mea și-ţi cânt ca un refren:
„Bucură-te, jertfă bineprimită de Dumnezeu!”
Bucură-te MAMĂ ce nu m-ai lăsat la greu!

Bucură-te, păzitoarea mea, mereu grijulie!
Bucură-te, că ai aprins lumina în a mea făclie!
Bucură-te, că lacrimile-ţi din năframă
m-au făcut ceea ce sunt azi, MAMĂ!