Dumnezeu de ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte?

Versiune tiparTrimite unui prieten

Poruncile sunt ca nori, nu poţi ajunge la ele şi chiar dacă printr-o mare minune ai ajuns, deşi eu nu am ajuns niciodată, nu se ştie câte secunde poţi rămâne cu ele.
Ni se cer lucruri imposibil de făcut pentru mântuire! Ni se cere să fim buni, dar se spune clar că doar Dumnezeu e bun.
Eu nu vreau să cârtesc, mă doare sufletul! Dar dacă văd că pentru mine nu se întrevede nici un plan,  mă doare tare.
Şi din cauza cârtelii mă îndepărtez neîncetat de Dumnezeu şi cui îi pasă?
Zilele mele încep cu cârtire şi se termină cu ceartă. De fapt eu sunt cea care se ceartă, Dumnezeu nu se ceartă. Cel puţin aşa cred.
Nu pot, nu cred că pot să fiu aşa cum vrea Dumnezeu! Şi mă doare sufletul că nu trăiesc pe placul Lui, că nu sunt pe placul Lui, dar e prea multă durere, ranchiună, amărăciune, chin, suferinţă, coşmar în sufletul meu, sunt prea rănită.
Noaptea îmi apare des ideea sinuciderii, dar nu i-am dat atenţie că nu vreau să mă condamn singură la iad.
Cineva mi-a zis că atunci când îmi vine gândul sinuciderii să mă gândesc la familia mea. Dimpotrivă, nu mă gândesc deloc la ei, pot doar să sufere că m-au rănit atât de mult. Mă gândesc doar la mine, mă doare sufletul de familia mea, dar nu pot face nimic pentru ei.
Cum pot avea încredere în Dumnezeu? Viaţa mea e cam la fel de o viaţă, mai sunt şi bucurii, e adevărat, dar în linii mari e aceeaşi. Familia mea e necredincioasă de foarte mulţi ani. Dumnezeu e Singurul care poate să-i aducă la credinţă, dar iată că după atâta ani cam tot aşa sunt.
Dumnezeu de ce mă lasă să cârtesc, să mă îndepărtez de El. De ce mă lasă să mă chinuiesc, să urlu de durere? Nu mă mai iubeşte?
O ratată

Poate că, din cauza durerii şi a atitudinii pe care o ai faţă de durere, încă nu eşti pregătită să afli răspunsul pe care îl ceri. Poate că întrebi doar pentru a te asigura că poziţia ta e îndreptăţită. Dar dacă doreşti un răspuns, eu Îl rog pe Domnul să mă lumineze ca să ajung la inima ta.
Aşadar:
De ce te lasă Dumnezeu să urli de durere? Pentru că te iubeşte. Dacă asculţi puţin tăcerea din ochii Lui din icoană vei auzi că-ți cunoaşte durerea pe care o simte deodată cu tine în trupul Său. Doar că nu are aceeaşi atitudine față de ea, ca tine. Lui îi este milă de tine, ție nu! El din milă și din iubire, a venit la noi și vine la tine ca să-ți arate pe viu că durerea se poate trăi și altfel decât revoltându-ne, acuzând și învinovățind: pe ceilalţi, pe noi înşine, pe El ... Tu, lipsită de milă față de tine, din cauza dorinței ca lucrurile să fie așa cum ți-ar plăcea ție, alegi mereu soluții care sporesc suferința, întunecă mintea și otrăvesc viața.
Dacă acum, te oprești din cârtit și te așezi în fața Lui și hotărăști să iei în fața durerii atitudinea Lui, totul se va schimba.
Ți se pare că poruncile Lui sunt nori și sunt grele. Ele sunt pur și simplu puterea pe care nu o ai acum ca sa trăiești cum ne cere El. De exemplu: tu nu poți să nu cârtești când cineva face ceva rău sau ceva care te doare pentru că nu știi să faci altceva și nu te-a învățat nimeni să fii atentă și la durerea celorlalți pe care nu o poți simți pe dinăuntru, ca pe a ta. Ca remediu la acestă neputință, Domnul îți dăruiește porunca: Binecuvintează pe cel ce-ți face rău. Nu judeca! Făcând asta, fără plăcerea cu care faci ce poți, vei descoperi că nu mai cârtești și că durerea devine altceva pentru tine.
Cum binecuvântezi? Așa, simplu: „Doamne, binecuvântează pe X care făcând ce face acum, mă rănește, îmi face rău, mă doare!”
Cum nu judeci? Tot simplu: „Doamne, ce face acesta acum e treaba lui. Are voie să facă ce vrea. Numai Tu știi de ce face: de frică, de durere, că-l provoc eu, din nesimțire sau ură, din neștiință sau cu bună știință... Tu ești judecătorul lui. Eu te rog să-l binecuvântezi și pe mine să mă înveți cum să-l iubesc, cum să mă apăr, cum să-mi trăiesc durerea”. Desigur e doar un exemplu. Poți găsi alte cuvinte.
Dacă nu ai puterea să rostești asemenea cuvinte, să-I spui tot Lui: „Doamne, nu pot. Tu poți. Ajută-mă!”
Atunci poate că vei auzi cheamarea Lui: „Veniți la Mine, toți cei osteniți și eu vă voi odihni pe voi”.
Atunci poate că vei alege să mergi la El, la Biserică și să-L lași să te mângâie, să te spele de păcat prin Spovedanie, să te întărească în har prin Împărtășanie, să te învețe mai multe, cum știe El.
Și multe, multe se vor schimba mergând pe calea ce strâmtă a renunţării la voia noastră, la dorința ca lucrurile să fie așa cum vrem noi.
Alfel, oricât ai urla și ai bate din picior, nimic nu se schimbă pentru că schimbarea poate avea loc numai în tine.
Cu dragoste şi rugăciune,
Maica Siluana