O, soare blând!

Versiune tiparTrimite unui prieten
Nicoleta

O, soare blând,
Căldură binecuvântată-n gând
Nici o durere, nici o plăcere
Nu pot rivaliza cu a ta mângâiere !
O cer albastru și senin,
Fără păcate și venin!
O, nemărginire de har
Ce aș vrea să te gust iar !
Nici toate minunile din lume
Nu  se pot compara cu o picătură din tine
O, Tu  ... mai dulce decât mierea...
O, Tu ... ce scoți din noi fierea
O, Tu ... har binecuvântat
O, Tu ... mai presus de cuvinte minunat
O, Tu ... ce faci ale lumii plăceri
Ca jalnice copii ale lunii de pe cer !
O, Tu ... pădure de alabastru
O, Tu ... preadulcele meu astru !
Pentru cine nu Te-a gustat
E greu a crede cât ești de minunat
Dar pentru cel ce din mila Domnului
s-a adăpat din fântâna harului
nu va uita … cât va trăi …
Și va avea dorul de a fi
cu Tine și-n Tine a iubi...
O, Tu veșnic potir de viață...
De mângâiere, credință făr`de ceață
Aprinde Tu foc cu vâlvătăi
Focul iubirii, al poruncilor divine
Și arde patimile din mine.
Să-mi umpli golul de tăcere
Cu al Tău cântec de dor
Cu a Ta duioasă apăsare
Te voi mai întâlni oare ?
Te-am simțit și Te-am trăit
Ca pe o melodie ... constelație
Și ritmul Tău eu l-am pierdut….!
Umple Tu  zările mele
Cu aripi de har grele
Cântă-mi la a sufletului fereastră
Iubirea Ta, iubirea noastră !
Și toate plăcerile pe pământ
Să se risipească ca nisipul în vânt !
Plăcere și durere jalnic legământ
Dar harul Tău e dulce
Ne îmbie doar la bine
Și dulceața sa nu e cuvânt
Să o exprime ! Doar iubirea !